Creditul acordat firmelor si populatiei a inregistrat la finele lui martie un sold cu 51,7% mai mare fata de valoarea consemnata in luna similara a anului trecut, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Astfel, ritmul de crestere a depasit dinamica raportata pentru februarie 2006.
Principalul motor al evolutiei creditului continua sa-l reprezinte imprumuturile in lei, care insumeaza 33 de miliarde de lei, cu 92,8% peste soldul de la sfarsitul trimestrului intai din 2005.
Finantarile in valuta au pierdut suprematia, totalizand 32,6 miliarde de lei, cu un ritm de crestere anualizat de 24,8%.
In martie, avansul creditului neguvernamental a fost de 5,2%, respectiv 5% in termeni reali. Pe componente, finantarile in lei au crescut cu 6,7% (6,4% in termeni reali), iar cele in valuta au fost majorate cu 3,8%. (D.E.)