Daca in privinta ofertelor de cazare pentru Sfintele Sarbatori de Pasti si cele de 1 Mai, lucrurile sunt deja clare la aceasta ora - operatorii din turism propunand mai multe pachete de programe, pentru toate buzunarele - romanii din tara, dar mai ales din judetul Constanta, pot opta pentru o slujba de Inviere la una dintre manastirile din Dobrogea sau, de ce nu, chiar pe plaja. In sudul Dobrogei, o mare parte dintre locuitori se va indrepta catre cele mai cunoscute manastiri din zona. In primul rand, anul acesta un pelerinaj enorm va avea loc la Pestera Sfantului Andrei, acolo unde va sluji, in noaptea de Inviere, Inalt prea Sfintia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Pestera Sfantului Apostol Andrei se afla in preajma localitatii Ion Corvin, pe soseaua Constanta-Ostrov, intr-un peisaj mirific, in plina padure. In apropierea sa se gasesc cele 9 izvoare unde, conform traditiei, Sfantul Andrei a botezat primii crestini de pe teritoriul tarii noastre, in secolul I d. Hr. si care au cea mai limpede apa din toata Dobrogea. In interiorul pesterii, in micile orificii de pe pereti, se afla sute si mii de rugaciuni, scrise pe biletele de hartie, ale credinciosilor care au poposit in acest salas de cult. O alta manastire unde credinciosii vor putea asista la slujba de Inviere este "Sfintii Nicolae si Bretanion" (cea cu peste 100 de candelabre aurite), din comuna 23 August. Tinerii calugari de aici se afla la cea de a treia slujba de Inviere, de la infiintarea manastirii, iar slujbele tinute de ei atrag sute de credinciosi din toata zona litoralului. La "Sfintii Nicolae si Bretanion" se afla o icoana aurita a Maicii Domnului cu Pruncul, adusa din Kiev, despre care se spune ca face minuni. In nord, catre satul Telita, se afla Manastirea si Biserica "Celic Dere" (parau de otel in limba turca) la care credinciosii care vor dori sa asiste la slujba de Inviere, vor ajunge numai urcand cele 130 de trepte. Aici se afla doua icoane miraculoase, una dintre ele, cea a Domnului Iisus Hristos (care se "curata" singura) si cea a Maicii Domnului-Buna Vestire. In fine, pentru turistii care vor sa imbine credinta cu ineditul, si anul acesta va fi organizata, la Mangalia, slujba de Inviere pe plaja, in altarul care va fi ridicat cu cateva zile inaintea Sarbatorilor Pascale. Cum IPS Teodosie va fi prezent la Pestera Sfantului Andrei la acest eveniment, producatorii de la Mangalia ai "slujbei de pe plaja", "Aldaco Film", vor monta in mijlocul credinciosilor doua panouri enorme, unde va fi transmisa in direct Invierea tinuta de Arhiepiscopul Tomisului.

Pachetele turistice la unitatile hoteliere - mese cu drob si bors de miel

In privinta pachetelor operatorilor, acestea sunt, in functie de numarul de "stele", pentru toate buzunarele. Complexul "President" din Mangalia, unitate turistica de patru stele, s-a pregatit la inceput de sezon cu o oferta speciala pentru cele doua saptamani care includ sarbatorile pascale si manifestarile speciale de 1 Mai, organizate de edilii locali. Pentru Pasti, o camera dubla de lux, la un pachet de doua zile este 625 RON, de trei zile 895 RON, iar de patru zile - 1.165 RON. De 1 Mai, turistii pot beneficia de un alt pachet promotional, "Mini vacanta de 1 Mai la malul marii". Pachetul cuprinde patru nopti de pensiune completa, pranzuri cu mici si produse la gratar, cina festiva de 1 Mai etc. Camera dubla de lux cu vedere la mare este 1.112 RON, camera dubla standard - 995 RON, camera dubla in regim single - 722 RON, single cu vedere la mare - 584 RON, iar cea single fara vedere la mare - 536 RON. In pretul ambelor oferte sunt incluse si mai multe servicii suplimentare - mic dejun suedez, cina de post din seara sosirii (22 aprilie), participarea la slujba de Inviere de pe plaja din fata complexului si dejunul festiv de Pasti cu oua rosii, drob, cas, cozonac si vinul casei, cina festiva cu preparate traditionale. La Hotel "Carmen" din statiunea Venus, unitate de asemenea de patru "stele", pachetul promotional este de doua zile de cazare - 109 euro, pretul cuprinzand mic dejun varianta bufet, cina si dejun barbeque, cu program folcloric. La Neptun, la Hotel "Decebal" (trei stele), un pachet special de patru nopti, in perioada 28 aprilie-1 Mai, este 193 RON, pretul majorandu-se pana la 454 RON in cazul in care clientii opteaza pentru servirea a trei mese zilnice. Tot de 1 Mai s-au pregatit si hotelierii din Cap Aurora, unde, la hotel "Topaz" de exemplu, pachetul promotional este de 25 RON pentru o camera simpla sau de 80 RON pentru un apartament. La Costinesti primeaza - ca in fiecare an - turismul rustic, cazarea la "particulari", in vile de doua si trei stele. De exemplu, la o vila de doua "stele", pachetele de oferte ale agentiilor includ doua zile de cazare, in camere duble, la pretul de 84 RON, iar la trei "stele", un pachet de patru nopti de cazare, in perioada 28 aprilie-1 Mai - 133 RON. La particulari o camera ajunge la maximum 300.000 de lei/noapte. La Eforie Nord, la Hotel "Carmen", de doua "stele", pachetele speciale de sase nopti (concepute pentru familiile cu copii), in perioada 1-6 mai, sunt 287 RON (cazare si mic dejun) sau 574 RON (cazare si trei mese).

Operatorii turistici din Constanta incearca sa trimita clientii in Italia sau Grecia

In statiunea Mamaia, oferta nu este prea generoasa, dar este diversificata. Astfel, hotelul Iaki cuprinde in oferta sa 3 nopti de cazare, masa festiva din noaptea de Inviere, accesul gratuit la piscina, la sauna, fitness, jacuzzi, terenul de minigolf si terenul de tenis la pretul de 1500 RON. Hotelul Rex, dotat cu patru stele, ofera un sejur de 2 zile, la care se adauga micul dejun si masa festiva la pretul de 800 RON. Pentru cei care doresc sa petreaca sarbatorile pascale departe de stresul cotidian, firmele de turism prezinta alternativa pensiunilor agro-turistice din zonele montane unde preturile sunt mai mici, calitatea serviciilor este ireprosabila, iar mancarea traditionala si plimbarile cu trasurile fac deliciul turistilor la preturi incepand de la 600 RON, pentru un sejur de 4 zile. Operatorii turistici din Constanta ofera pachete turistice si pentru cei care vor sa-si petreaca sarbatorile peste granitele tarii. Ofertele cuprind destinatii cum ar fi Grecia, excursii cu tematica cultural-religioasa de 6-8 zile, pentru Italia se ofera excursii atat pentru Pastele catolic, cat si pentru cel ortodox, insa destinatia preferata a constantenilor anul acesta o reprezinta Spania, in special insulele Tenerife.