În vistieria Craiovei au ajuns, în primele sapte luni ale anului, 65 de milioane de lei sub forma de taxe si impozite locale, adica aproape cât în tot anul 2006. Craiovenii au platit în 2008 peste 9,8 milioane de lei cu titlu de impozit pe cladiri, suma reprezentând 61% din estimarile finantistilor pentru tot anul. Institutiile publice si agentii economici au adus în bugetul Craiovei peste 24 de milioane de lei, adica 52% din preconizarile pentru 2008. Directia de taxe si impozite a primariei a încasat cinci milioane de lei din impozitul pe teren, dintre care 3,1 milioane au fost achitate de persoanele fizice, care mai au de plata pâna la sfârsitul anului putin peste trei milioane de lei. Diferenta de 1,9 milioane de lei reprezinta impozitul pe teren suportat de persoanele juridice, respectiv 53,5% din estimarea pentru 2008. Impozitul aferent terenurilor intravilane a fost încasat în proportie de 70%, adica 130.000 de lei, iar taxa hoteliera, în proportie de 65%, adica 560.000 de lei, au aratat specialistii de la Directia de taxe si impozite a Primariei Craiova. Acestia au mai spus ca aproape sapte milioane de lei provin din taxa pe mijloacele de transport: patru milioane de la persoanele fizice, adica 48% din obligatia pe tot anul, si trei milioane de la persoanele juridice, echivalentul a 40% din taxa preconizata în 2008. "Consider ca ne aflam în grafic, mai ales daca tinem cont ca în acest an am pierdut trei milioane de lei din taxele judiciare de timbru, care acum sunt directionate catre bugetul de stat", a spus Eugen Calinoiu, directorul executiv adjunct al Directiei de taxe si impozite a Primariei Craiova. Directorul Calinoiu îsi sustine afirmatia si cu o comparatie: în primele sapte luni ale acestui an au fost încasate 65 de milioane de lei, cu doar trei milioane mai putin decât veniturile proprii din tot anul 2006 si cu aproape 30 de milioane mai putin decât cele din 2007. 
Executari silite, din octombrie 
Pentru restantierii din acest an, Directia de taxe si impozite pregateste o inventariere a creantelor. "Dupa 30 septembrie, ultima zi în care mai pot fi platite taxele si impozitele locale, vom declansa procedura de executare silita în cazul debitorilor identificati în urma inventarierii creantelor", a precizat directorul Eugen Calinoiu. În 2008 au fost recuperate prin aplicarea de sechestre restante vechi în suma de 11,4 milioane de lei, de la 656 de datornici, în cazul altor 150 procedându-se la scoaterea la licitatie a bunurilor sechestrate.