Conducerea Sindicatului Solidaritatea al Siderurgistilor nu renunta defel la recuperarea cotizatiilor restante dupa ce Tribunalul Galati a pronuntat o decizie definitiva si irevocabila care obliga Mittal Steel la plata a peste 400.000 de lei in contul acestora. Administratia Combinatului a incercat si dupa pronuntarea acestei decizii sa convinga instantele de judecata ca hotarirea luata este gresita, sustinind ca listele cu membri de sindicat nu sint actualizate.

Conform aceleiasi surse, multi dintre membrii Sindicatului Solidaritatea nu mai sint angajati ai Mittal Steel, sint inscrisi la mai multe sindicate sau chiar au decedat. Tribunalul a cerut astfel listele cu membri de sindicat, pe care conducerea Sindicatului Solidaritatea le-a depus la termenul de judecata de ieri, fiind vorba in total de 3.000 de persoane. "Au vrut sa depunem listele cu membri de sindicat. Am facut si asta. Sa vedem acum ce o sa mai aiba de spus", ne-a declarat presedintele Sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber.

Trebuie amintit aici si faptul ca administratia combinatului siderurgic a platit pina acum peste 12.000 de lei in folosul statului cu titlu de amenda pentru ca a refuzat sa puna in executare hotarirea judecatoreasca. Combinatul isi poate recupera banii daca, in final, va avea cistig de cauza in acest proces. Pe de alta parte Solidaritatea intentioneaza sa deschida un al doilea proces, care are ca obiect cotizatiile neplatite pentru aproximativ 7.000 de siderurgisti in situatia in care conducerea Mittal Steel va refuza in continuare sa le vireze lunar in cont banii.