PSD propune eliminarea impozitului forfetar incepand cu 1 septembrie, a anuntat, luni, dupa sedinta Biroului Permanent National al partidului, purtatorul de cuvant al formatiunii social-democrate, Bogdan Niculescu Duvaz.
Duvaz a aratat ca PSD doreste sa solicite PD-L, in cursul acestei saptamani, stabilirea unei date clare privind eliminarea impozitului minim.
El a aratat ca exista voci care s-au exprimat public, inclusiv din cadrul PD-L - respectiv vicepresedintele PD-L Adriean Videanu, care considera impozitul minim ca fiind nepotrivit si inoportun.
"Daca am ajuns la concluzia aceasta, trebuie sa spunem de la ce data - noi am dori cu 1 septembrie - acest impozit sa nu mai functioneze", a spus Duvaz.
El a aratat ca discutia privind eliminarea impozitului forfetar nu se pate face de pe o zi pe alta, dar ca aceasta trebuie facuta si clarificata si public.
"Stabilirea unui termen clar este de dorit. Noi am spus sa fie peste o luna si jumatate, astfel incat ministerul de Finante sa poata face toate diligentele necesare, si, pe de alta parte, contribuabilul sa fie avertizat de acest lucru. Pe de alta parte el stie ca in perioada in care acest impozit a functionat are niste datorii si institutiile statului sunt chemate sa verifice aceste datorii", a adaugat Duvaz.
El a aratat ca PSD propune revenirea la situatia initiala, deocamdata, aratand ca impozitul forfetar a fost neproductiv pentru bugetul de stat, dar si pentru economia romaneasca.
"Acest impozit nu a facut decat sa sufoce intreprinderile mici si foarte mici", a spus Duvaz.
Intrebat ce se va intampla cu firmele care si-au incetat activitatea sau care si-au suspendat activitatea din cauza impozitului forfetar, in conditiile in care se doreste eliminarea acestuia, Duvaz a spus ca acest subiect poate fi discutat la momentul redactarii actului normativ prin care impozitul forfetar sa fie eliminat.
Ministrul Economiei, Adriean Videanu (PD-L), a declarat, saptamana trecuta, ca a reprezentat o eroare a Guvernului, intrucat politica fiscala nu trebuie sa aiba doar rol de colectare, ci si de stimulare a economiei. "Si guvernul face erori. O eroare a fost impozitul forfetar. Eu sunt adeptul unei politici fiscale care sa nu aiba doar rol de colectare, ci si unul de stimulare a economiei", a spus Videanu.
Un studiu de impact realizat de Ministerul Finantelor estimeaza ca este posibil ca circa 102.000 firme, care in 2008 au avut o cifra de afaceri medie de 200 euro/luna, sa inceteze activitatea dupa introducerea impozitul minim, in timp ce incasarile totale pana in 2012 sunt anticipate la 4,2 miliarde lei.
Firmele platesc, de la 1 mai, un impozit minim anual cuprins intre 2.200 lei (aproximativ 500 euro), daca au venituri totale de pana la 52.000 lei, si 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.
Firmele care inregistreaza profit platesc in continuare un impozit de 16%, dar nu mai putin de limita minima aferenta intervalului de venituri in care se incadreaza. Introducerea acestui impozit a fost criticata de reprezentantii mediului de afaceri, dar si politic.
Pe fondul acestor critici, premierul Emil Boc a declarat ca Guvernul va evalua "dupa toamna" efectele impozitului asupra economiei si va stabili daca scopul pentru care s-a decis introducerea acestei taxe a fost atins.