Deficitul fortei de munca calificata a dat mare bataie de cap intreprinzatorilor din mediul de afaceri din Galati, aspect care de altfel a fost ilustrat si de Patronatul Intreprinderilor Mici si Mijlocii in lucrarea "Cartea Alba a IMM-urilor". In Galati, cele mai afectate domenii de activitate au fost constructiile, industria usoara, agricultura si constructiile navale.

Exodul masiv al specialistilor catre vest, spre salarii mai bune, dar si remuneratiile foarte mici din anumite sectoare cum ar fi cel al confectiilor reprezinta principalele cauze care au determinat o criza acuta de forta de munca calificata in diverse domenii de activitate.

Marian Flimon, presedintele Patronatului Intreprinderilor Mici si Mijlocii Galati, ne-a explicat ca daca ar fi sa intocmim un top al domeniilor care duc lipsa de muncitori calificati, pe primul loc s-ar afla constructiile, urmate de confectii, agricultura, constructiile navale si nu in ultimul rand, de servicii. "Galatiul, la fel ca si celelalte orase mari din tara, are mari probleme cu forta de munca calificata. Exista o criza de muncitori in mai toate domeniile de activitate. Mirajul de a pleca intr-o tara straina pentru salarii mai mari reprezinta principala cauza a lipsei fortei de munca", a explicat Filimon.

Aceleasi domenii de activitate au fost afectate de criza de munca si la nivel de tara, lor adaugandu-li-se si sistemul sanitar, managementul, transporturile rutiere, industria subansamblurilor auto. Speciastii au explicat ca de multe ori intreprinzatorii au intampinat dificultati in recrutarea de personal calificat si din cauza salariilor mult prea mici oferite de patroni, in raport cu volumul de munca solicitat. De aceea, de multe ori, angajatorii au fost nevoiti sa importe forta de munca. Acelasi lucru s-a intamplat si in Galati. Spre exemplu, Santierul Naval Damen Galati a "importat" muncitori ucraineni si bulgari.

Statistici ilustrate si in "Cartea alba a IMM-urilor"

Cele mai frecvente dificultati pe care le intampina firmele mici si mijlocii sunt birocratia (indicata in 47,37% dintre IMM-uri), fiscalitatea excesiva (42,52%), angajarea, pregatirea si mentinerea personalului (35,03%), inflatia (33,92%), intarzierile la plata facturilor (33,84%), dobanzile ridicate la credite (33,36%), coruptia (33,12%), scaderea cererii interne (31,21%), cresterea nivelului cheltuielilor salariale (29,62%), controalele excesive (24,92%), instabilitatea relativa a monedei nationale (24,36%), accesul dificil la credite (23,09%) si concurenta produselor din import (20,70%).