2006 a fost primul an in care contribuabilii care in anul precedent au realizat venituri numai din salarii nu au fost nevoiti sa depuna declaratii de venit. Aproximativ 98% din cei care trebuia sa depuna declaratiile de venit au trecut pe la fisc.
Doljenii sunt constiinciosi cand vine vorba de Finante. Majoritatea contribuabililor olteni care aveau si alte surse de venit decat salariile au depus declaratiile de venit aferente anului 2005 pana la data-limita, 15 mai 2006. Potrivit informatiilor primite de la Biroul de Presa al Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Dolj, 13.466 de contribuabili au depus declaratiile de venit in termenul legal. "In acest moment mai trebuie sa depuna declaratii de venit aproximativ 200 de contribuabili. In perioada 24 mai - 14 iunie, acestia vor primi instiintari", a declarat Mihai Antonescu, director executiv adjunct al DGFP Dolj.
200 de contribuabili "intarziati" risca amenzi
Termenul-limita de depunere a declaratiilor de venit a fost 15 mai. Intarziatii sunt asteptati in continuare sa depuna la DGFP Dolj documentele, dar nu vor scapa de penalizarile legale. Cei care ignora sa-si faca datoria de buni contribuabili risca sa primeasca avertismente sau amenzi contraventionale. "Depunerea cu intarziere se sanctioneaza, conform Codului de Procedura Fiscala, cu amenda contraventionala cuprinsa intre 10 si 100 RON, in functie de perioada de intarziere", a afirmat Antonescu.
Deocamdata, cei aproximativ 90 de contribuabili care au depus declaratiile peste termenul-limita nu au fost nevoiti sa scoata bani din buzunar. "Acestia nu au depasit termenul decat cu cateva zile asa ca au primit avertismente", a adaugat director executiv adjunct al DGFP Dolj.
Cine depune declaratiile de venit
Trebuia sa depuna declaratiile de venit simplificate contribuabilii care, pe langa salarii, in 2005 au obtinut venituri din cedarea folosintei bunurilor (din chiria unui imobil sau arenda unui teren), din activitati agricole (cultivarea si valorificarea florilor, legumelor, zarzavaturilor) si din transferul titlurilor de valoare. Mai trebuie sa depuna declaratiile persoanele care au obtinut venituri din activitati independente - venituri comerciale (fapte de comert, prestari de servicii, activitatile desfasurate in baza unor conventii), cele provenite din profesiile liberale (medic, avocat, notar, expert contabil, contabil autorizat, auditor, broker, arhitect etc.), veniturile rezultate din drepturile de proprietate intelectuala (brevete de inventie, desene si modele, mostre, marci de fabrica si comert, drepturi de autor conexe).