Un conflict de munca la platforma siderurgica Sidex Galati pare iminent in urmatoarele zile, deoarece au intrat in impas negocierile Contractului Colectiv de Munca purtate intre conducere si Federatia Sindicala a Siderurgistilor. Pina acum, negocierile au durat aproximativ doua luni iar la finele saptaminii trecute, sindicatele nu au acceptat propunerea salariala finala oferita de patronat. Conducerea a propus o crestere salariala de 12% de la 1 ianuarie 2005, iar sindicatele cer 20%. "Nu putem accepta propunerea si am decis ca salariatii Ispat Sidex membri de sindicat sa fie consultati in aceste zile pentru a decide daca accepta sau nu oferta si daca nu vor fi de acord, vom decide declansarea conflictului de munca \",a declarat primvicepresedintele FSS, Maricel Oancea. El a adaugat ca incepind cu 1 ianuarie 2005 salariul minim la Ispat Sidex va fi - in cazul unui muncitor necalificat - de 4,25 milioane de lei si in plus, s-a obtinut majorarea fondului de turism in concedii, de la 15 miliarde la 17 miliarde de lei. "Angajatii nostri vor avea bilete de vacanta subventionate cu 4,5 milioane de lei per bilet. Dar nu am cazut de acord nici cu cuantumul sporului acordat pentru orele suplimentare. Noi am cerut spor de 100% si nu am obtinut”, a mai precizat liderul de sindicat. La rindul sau, un alt lider de sindicat, Emil Mihaila, a declarat ca valoarea pungii care va fi acordata de Craciun copiilor siderurgistilor va fi de 275.000 lei. Un alt motiv pentru care nu s-a incheiat contractul colectiv de munca la Sidex a fost legat de stabilirea locurilor de munca in care se munceste in conditii speciale, conducerea nefiind de acord sa majoreze sporurile in acele locuri.