Unul dintre cele mai grele aspecte la contractarea unui credit imobiliar este incercarea de a gasi cel mai avantajos produs de finantare pentru a cumpara o locuinta. Desi bancile si-au marit semnificativ portofoliul de credite in domeniu, conditiile de creditare sunt inca greu de indeplinit si nu se adreseaza persoanelor cu venituri mici sau medii.
Unul dintre cele mai cautate credite pe domeniul imobiliar este creditul cu dobanda fixa. Multe banci au un asemenea produs in portofoliu, dar perioada in care dobanda nu-si modifica valoarea este prestabilita. In cazul Bancii Transilvania, creditul imobiliar de la BT este destinat finantarii cumpararii de terenuri, case sau apartamente, precum si finantarii modernizarilor de locuinte, iar perioada de creditare este de maximum 30 de ani. Suma contractata nu poate depasi 250.000 de euro si, conform BT, dobanda va fi de 6,50% pentru primii trei ani, urmand apoi sa varieze in functie de dobanda pietei la lei. Pentru un credit de 50.000 de euro, acordat pe o perioada de 25 de ani, Banca Romaneasca aplica o dobanda anuala de 6,17%, iar rata care va trebui achitata lunar este de cca 320 de euro, urmand ca la final suma rambursata sa atinga valoarea de maximum 97.000 de euro. Pentru acest credit, dobanda va fi fixa pentru o perioada de un an, iar la acordare se va plati un comision de 1%. Banca Comerciala Romana ofera creditul Camin Super BCR. Acordat in conditiile specificate mai sus (50.000 de euro, pe o perioada de 25 de ani), acesta are o dobanda anuala de 7,81%, care va fi fixa in primul an de creditare. Rata lunara achitata se ridica la aproximativ 360 de euro, iar la final suma care va trebui rambursata ajunge la 110.000 de euro.
La Raiffeisen Bank pentru acelasi tip de credit imobiliar dobanda anuala efectiva ajunge la 8,40%. Rata lunara pe care un client o va achita este de cca 360 de euro, in schimb la final suma rambursata se va invarti in jurul valorii de 114.000 de euro. Raiffeisen percepe un comision de administrare anuala in valoare de 0,90% din sold. Creditul Habitat Plus oferit de BRD cu dobanda variabila este iarasi un produs care s-a bucurat de succes. Banca percepe un comision de 6,5 lei pentru intarziere la plata si un comision de acordare de 2%, achitabil la inceputul creditarii. Rata lunara este de 457 de euro, suma totala de plata incluzand comisioanele si taxele este de cca 128.000 de euro. Un alt produs interesant de creditare imobiliara vine din partea Volksbank. Pentru aceeasi suma de 50.000 de euro pentru perioada de 25 de ani la Volksbank, dobanda este fixa, astfel incat DAE ajunge la 7,65%, iar rata dobanzii, 5,95%. Suma lunara care va trebui achitata este de cca 380 de euro, iar suma totala de rambursat la finalul perioadei de creditare ajunge la 110.000 de euro.