Costuri mai mari pentru computere de la 1 aprilie. Daca vreti sa achizitionati un calculator personal, terbuie sa va grabiti. Si asta pentru ca, potrivit Mediafax, cei care-si cumpara computere si monitoare dupa 1 aprilie ar urma sa plateasca pentru acestea si un cost suplimentar de 7 lei ce rezida din instituirea unei taxe de reciclare pentru aceste produse, dupa ce distribuitorii de echipamente IT vor primi aprobarea pentru instituirea acesteia. "Nu putem vorbi despre o taxa, pentru ca ea nu este instituita de stat, ci de distribuitori.
Acestia sunt obligati inca de acum mai bine de un an sa suporte costurile pentru colectarea, depozitarea si reciclarea deseurilor de electronice si electrocasnice, insa pana acum doar o asociatie reprezentand distribuitorii de IT a adus spre aprobare cu o metodologie pentru a institui aceasta taxa la vedere, ca pe o componenta suplimentara de cost", a declarat ieri presedintele Agentiei Nationale de Protectie a Mediului (ANPM), Ioan Gherghes. Banii astfel colectati vor ajunge la o asociatie ecologica infiintata de producatorii si importatorii de echipamente IT in acest scop. (A.S)