Unii comercianti s-au grabit sa afiseze preturi mai mari, cu toate ca pana la accizarea suplimentara trebuie parcurse anumite etape. Marii castigatori ar fi angrosistii, care pastreaza stocurile pentru a le vinde mai scump.
Cu toate ca preturile maximale nu au fost inca publicate in presa, unii comercianti din Craiova s-au grabit sa aplice scumpirile inca de ieri, cu 5.000 - 7.000 de lei vechi la pachetul de tigari. "De astazi s-au scumpit tigarile. Am primit stocuri noi", a motivat o vanzatoare. "Nu am marit preturile, pentru ca nu am primit stocuri noi. Pana ce nu le vom termina pe cele actuale, nu vom pune la pret. Apoi asteptam noile liste de preturi", a spus la randul sau Alina Sercau, vanzatoare la un chiosc. Aceleasi sortimente de tigari se puteau gasi ieri in magazine la preturi diferite, unii patroni profitand de informatiile din presa care anuntau scumpirea acestora ca urmare a introducerii taxei pe viciu.
Unii dintre micii comercianti sustin ca ei nu ar avea mare lucru de castigat daca vand din stocurile vechi tigarete la pret nou. Marii beneficiari ar fi comerciantii angrosisti, care ar putea obtine castiguri importante din aceasta situatie. "Eu la chiosc nu simt foarte mult efectele acestei masuri. Cumpar cateva cartuse din fiecare sortiment de tigari si apoi le vand. Cand se termina, aduc altele. Cred ca angrosistii profita cel mai mult, pentru ca isi opresc din stocurile actuale pentru a le putea vinde apoi mai scump. Acolo e vorba de castiguri de zeci de milioane de lei", a declarat Florin Ciocea, comerciant.
Garda Financiara se pregateste de control
Comisarii Garzii Financiare Dolj au anuntat ieri ca vor demara o actiune de amploare la comerciantii de tigari si bauturi alcoolice pentru a verifica situatia stocurilor acestora, in perspectiva scumpirii preturilor la aceste produse, ca urmare a introducerii taxei pe viciu. "Pana acum nu am facut controale in acest sens, insa asteptam o dispozitie din partea conducerii noastre centrale, pentru a demara o actiune de amploare, la nivel national. In mod normal, comerciantii nu au voie sa ridice preturile decat dupa ce noile stocuri vor fi accizate suplimentar. Stocurile actuale trebuie vandute la preturile vechi. Vom vedea daca acest lucru se respecta", a precizat Dragos Ursulescu, comisar-sef al Garzii Financiare Dolj. Sesizarea vine ca urmare a semnalarii faptului ca in ultima vreme multi dintre comercianti au refuzat sa mai vanda din stocuri, pe care le pastreaza pentru scumpire. Taxa pe viciu a fost stabilita la 200 de euro pe hectolitrul de alcool etilic si de zece euro la mia de tigarete. In consecinta, se asteapta ca preturile la tigari sa se majoreze cu minimum un leu nou (zece lei vechi), iar pretul unui litru de alcool cu sapte lei noi (70.000 de lei vechi). Ca sa poata fi majorate insa, preturile la tigari trebuia mai intai publicate in cel putin trei cotidiene centrale.