Pana in 2007, vor disparea peste jumatate dintre unitatile procesatoare de carne, in conditiile in care mai mult de 80% dintre abatoare si unitatile care comercializeaza carne si preparate din carne nu intrunesc conditiile minime cerute.
“Unitatile care nu respecta conditiile minime de igiena si care mai produc si la negru ii impiedica si pe ceilalti sa-si dezvolte afacerile. E absolut normal ca aceste unitati sa fie inchise. In momentul de fata, unitatile care respecta normele impuse de Uniunea Europeana pot fi numarate pe degete. Dar, pana in 2007, se vor inchide in jur de 50% dintre acestea“, afirma presedintele Patronatului Roman al Carnii de Porc, Gheorghe Caruz.

2 milioane de euroca sa “te placa“ UE

Pe de alta parte, putini producatori si procesatori isi pot permite sa investeasca aproximativ 2 milioane de euro pentru retehnologizare, asa cum cer normele Uniunii Europene, mai spune Caruz. Potrivit lui Caruz, chiar daca s-a inceput o curatenie in ograda procesatorilor, carnea si mezelurile nu se vor scumpi in viitorul apropiat.
“Cel putin pana in mai nu se vor scumpi, dar nu stiu sa va spun exact daca si atunci vor fi scumpiri. Oricum, noi am redus cu 10.000 de lei kilogramul de carne de porc (carcasa), dar prin magazine nu prea se vede din cauza comerciantilor care n-au modificat preturile si vand la fel si in continuare“, mentioneaza Caruz.
Si patronatele din industria laptelui ne asigura ca n-au in vedere scumpiri, chiar daca au mai disparut din unitatile de procesare. “Noi suntem de acord cu masura luata de autoritatea pentru siguranta alimentelor pentru ca cei care produc si distribuie in conditii improprii ne afecteaza si pe noi“, mentioneaza Florin Popescu, director in cadrul Asociatiei Patronatelor Romane din Industria Laptelui (APRIL).

Curatenie de iarna...

Zilele trecute, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a inceput o timida curatenie in randul unitatilor din industria alimentara, din care a si suspendat aproape 400.
Masura luata de autoritatea in domeniu urmareste implementarea reala a legislatiei europene si controlul eficient al respectarii acesteia. Produsele obtinute in asemenea unitati nu garanteaza respectarea parametrilor de calitate si salubritate a acestora, punand in pericol sanatatea publica. “Neintocmirea unor programe de modernizare si restructurare de catre unitatile in cauza creeaza o imagine de neincredere fata de capacitatea Romaniei de a se alinia la cerintele Comisiei Europene, in vederea integrarii in Uniunea Europeana“, se justifica autoritatea in cauza. Iar cele mai multe unitati alimentare suspendate au fost din sectorul procesarii de carne (peste 260), celelalte fiind din industria laptelui. Potrivit ANSVSA, in prezent, din numarul total de unitati de industrie alimentara, in numar de 1.455, doar 61 indeplinesc normele comunitare, iar 98 le-ar putea indeplini la data aderarii, pentru ca au depus programe de restructurare. De asemenea, 54 dintre acestea au cerut perioade de tranzitie, pana in 2009.