Paul Stanescu, presedintele Consiliului Judetean Olt, si Marilena Bogheanu, sefa Agentiei Regionale pentru Dezvoltare (ADR) Sud-Vest Oltenia, au semnat ieri finantarea proiectului care vizeaza infiintarea unei burse de cereale in orasul Corabia.La Corabia se va construi o cladire in suprafata de 1.019 mp. Vor fi amenajate un sediu administrativ si un laborator pentru calitatea cerealelor cu active specifice dezvoltarii activitatii de tranzactionare la bursa si se va infiinta si dota un laborator pentru certificarea calitatii cerealelor. De asemenea, vor fi amenajate cai de acces, jardiniere si rampa. Valoarea totala a proiectului se cifreaza la 8.048.031,46 lei, din care finantarea nerambursabila - 3.158.656,46 lei, iar contributia Consiliului Judetean Olt este de 3.158.656,50 lei. "Speram ca aceasta bursa sa devina cat mai repede functionala, dupa ce se va realiza intregul proiect. La acest moment, nu avem o piata a cerealelor. Producatorii agricoli vand produsele agricole pe unde pot si la preturi foarte mici, iar de aici toate celelalte speculatii", a declarat Paul Stanescu.