Autoritatea Nationala pentru Turism are alocat pentru acest an un buget de promovare de 134 miliarde lei, cu aproape jumatate mai mic fata de cel din 2004, a declarat intr-o conferinta de presa, Carmen Moraru, director general in ANT. "Anul trecut, bugetul de promovare s-a ridicat la 260 miliarde lei, din care 132 miliarde lei suma initiala, restul fiind alocati in urma rectificarii. Este posibil ca si in acest an sa ajungem la acelasi nivel dupa rectificare, daca demonstram ca avem proiecte concrete ", a precizat Carmen Moraru. Aceasta a explicat ca bugetul va fi impartit pe citeva puncte importante, si anume participarea la tirguri si expozitii, realizarea de noi materiale de promovare, sprijinirea initiativelor institutiilor, autoritatilor locale, cheltuieli legate de tururi promotionale ale jurnalistilor straini si touroperatorilor si publicitate. "Vrem sa continuam si prezentarile itinerante si speram sa primim mai multi bani la rectificarea bugetara. De asemenea, daca nu vom putea obtine de la Ministerul Finantelor Publice suplimentarea posturilor la birourile de promovare din strainatate vom incerca o reorganizare, astfel incit sa nu avem o singura persoana la un tirg international de turism ", a mai spus Carmen Moraru. Potrivit directorului ANT, anul trecut Romania a fost vizitata de 6,6 milioane turisti straini, cu circa 18% mai multi fata de 2003. "Este pentru prima data dupa 1989 cind numarul turistilor ce au venit in Romania a fost aproape egal cu cel al turistilor care au iesit din tara (6,9 milioane) ", a explicat Carmen Moraru. Din datele preliminare furnizate de Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism, in 2004 au venit in Romania, prin agentiile de turism, 3,6 milioane vizitatori straini, cu 18 % mai multi fata de 2003 (2,8 milioane vizitatori) si au plecat in strainatate trei milioane turisti romani, cu 10 % mai multi fata de anul precedent (2,7 milioane turisti). Turismul intern a inregistrat o crestere de 30 % pe destinatia litoral si de 22% pe destinatia munte. caseta Operatorii din turism vor fiscalitate zero Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania a propus ministrului Finantelor Publice ca 2006 sa fie un an cu fiscalitate zero pentru turism, pentru exportul de servicii, a anuntat Gheorghe Fodoreanu, presedintele Comisiei de Incoming a ANAT. "Voi incerca sa ma intilnesc in martie cu ministrul Finantelor Publice, Ionut Popescu, pentru a-i prezenta proiectul ANAT care prevede ca anul 2006 sa fie un an experimental, cu fiscalitate zero pentru exportul de servicii. Acesta este un model folosit si de Spania. Un an cu fiscalitate zero inseamna pentru turismul unei tari o oportunitate ce va definitiva viteza de implementare a produsului romanesc, cel putin pe piata europeana ", a precizat Fodoreanu. In opinia acestuia, motorina ar trebui subventionata in cazul celor care transporta turisti, nu ar trebui platita taxa de drum, taxa de statiune, accizele pentru transport, TVA.