BRD Groupe Societe Generale a inaugurat ieri alte doua agentii de tip Express. "Principiul de functionare a acestor doua noi agentii BRD Express este de a fi cat mai aproape de clienti si de a oferi servicii de calitate", a declarat Radu Neagoe, directorul executiv al BRD Groupe Craiova. Una dintre agentii - agentia I.D. Sarbu - este situata pe Calea Bucuresti, nr. 139 - 141 (vizavi de Hotel Helin). Avand in vedere pozitionarea, unitatea isi propune sa fie atat o agentie express, cat si una de tranzit. "Este prima agentie bancara dupa ce intri in Craiova", a spus Silviu Cirstea, purtatorul de cuvant al BRD Craiova.
Tot ieri a fost inaugurata si Agentia Simplon, amplasata pe strada 1 Decembrie 1918, nr. 27 (in cadrul Complexului Comercial Simplon din Brazda). "Pe principiul diversificarii retelei bancare, in aceeasi zi am inaugurat a doua unitate din Brazda", a afirmat Radu Neagoe. Potrivit acestuia, in ultimii doi ani, BRD a dublat numarul unitatilor bancare din Craiova, ajungand la 12 - pentru lunile urmatoare vor fi deschise si altele. O data cu lansarea celor doua unitati operationale, BRD a lansat si campania "Acum ai un nou vecin" care va dura pana pe 8 aprilie.