Guvernul a decis sa finanteze stadionul de 5 stele de la Brasov

Dupa mai bine de 20 de ani asteptare, promisiuni electorale si cautari zadarnice a unui investitor privat, Guvernul a descis sa finanteze construirea unui stadion de 5 stele la Brasov. Acesta se va inalta pe locul fostului stadion Municipal din Bartolomeu.
Ministrul Constantin Nita a declarat la finele anului trecut ca stadionul este una dintre prioritatile sale si ca va face demersuri pentru aprobarea lui. "Mi se pare firesc ca un oras de talia Brasovului, oras care si-a dobandit prestigiul in Europa si in lume cu o manifestare sportiva de anvergura (FOTE 2013), sa aiba un stadion de fotbal de aceeasi talie. Am discutat cu domnul ministru Dragnea si am primit asigurari ca acest proiect va fi luat in considerare si ca va primi finantarea necesara", a declarat ministrul citat de mytex.ro Banii vor veni prin Ministerul Dezvoltarii, iar investitia se ridica la 30 de milioane de euro. Primaria Brasov va participa si ea cu 20-30% din suma. In urmatoarea perioada se va finalize proiectul si se cauta un constructor. Lucrarile vor incepe in acest an, iar prima transa a finantarii de 10 milioane de euro va fi virata in curand. Stadonul va fi gata in 3 ani. Arena va avea o capacitate de 23.000 de locuri, acoperite in totalitate. Stadionul va dispune de instalatie de nocturna, sisteme de drenaj si incalzire a suprafatei de joc, cabinete medicale si de recuperare, spatii comerciale si o parcare de aproximativ 4.000 de locuri. Arena va fi pe locul fostului Stadion Municipal din Bartolomeu care a fost demolat. Stadionul Municipal a fost ridicat in a doua jumatate a anilor ‘70, la constructia sa participand toate intreprinderile brasovene, dupa sistemul comunist. Ultimul meci de fotbal jucat pe municipalul brasovean a fost, in 1991, un amical Romania - SUA, pe care echipa noastra l-a pierdut cu 0-2 si la care au asistat 5.000 de spectatori.

Sursa: Adevarul