BNR renunta la restricitiile impuse bancilor la acordarea de credite. Astfel, bancile nu vor mai fi obligate sa limiteze rata lunara la 35% din veniturile clientului, in cazul creditelor imobiliare, sau la 30% in cazul celor de consum. Mai mult, in urma deciziei BNR de la finele saptamanii trecute, se elimina avansul pentru creditele destinate populatiei. Este vorba de avansul obligatoriu de la creditele de investitii imobiliare, de minimum 25% din valoarea locuintei sau a constructiei, si de avansul sau garantiile aduse de persoanele fizice la creditele de consum, care reprezentau 30% din valoarea imprumutului, potrivit Mediafax.
Desi nu vor mai avea niciun fel de restrictie la acordarea creditelor, fiecare banca va fi obligata sa-si faca reguli interne foarte clare in acest sens, sustine presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Ghetea, citat de un post de televiziune. Potrivit lui Ghetea, aceste schimbari conduc la cresterea birocratiei, pentru ca bancile trebuie sa complice algoritmul dupa care acorda creditele, intrucat isi vor asuma un risc mai mare.
Si Vasilescu arata ca de acum bancile vor avea responsabilitati foarte mari. Consilierul guvernatorului a mai precizat ca "responsabilitati mari va avea - asa cum este buna practica in toata Europa - Directia de Supraveghere a Bancii Centrale, care va conlucra cu bancile, privind normele interne ale fiecarei banci".

Avans mai mic

Chiar daca BNR nu le-o mai impune, bancile pot solicita in continuare avans pentru creditele ipotecare sau sa limiteze gradul de indatorare al clientilor. Bancherii intervievati de Mediafax sustin ca vor scadea avansul pentru creditele ipotecare si ca gradul de indatorare va fi stabilit in functie de calitatea clientului.
"Avansul ar putea sa scada, iar gradul de indatorare sa creasca, insa miscarile nu cred ca vor fi abrupte. Clientul poate sa aiba o rata mai mare fara sa puna in pericol banca sau pe el", a declarat presedintele CEC, Eugen Radulescu. Presedintele BCR, Nicolae Danila, sustine ca va exista o separare intre creditul ipotecar de masa, pentru clientii cu venituri mici si medii, si imprumuturile pentru locuinte mai scumpe. Mai prudent, presedintele HVB ¥iriac, Dan Pascariu, a atras atentia ca este posibil ca piata imobiliara sa se apropie chiar de un "bubble", crestere excesiva a preturilor, urmata de o prabusire brusca.
Presedintele Bancpost, Mihai Bogza, intrevede insa o competitie mai acerba si crede ca o serie de banci vor elimina obligativitatea politelor de asigurare, desi aceasta situatie va determina o crestere a marjei de risc de credit.