Operatiunile intracomunitare au devenit bataia de cap a inspectorilor fiscali bihoreni si a clor din Ungaria. Foarte multe firme fictive si "fantoma" se dezlantuie in acest sector de activitate fentand statul nostru si cel vecin cu sume imense de bani.
Mai nou, inspectorii fiscali au descoperit ca cetateni romani isi deschid astfel de societati in Ungaria dupa care fac operatiuni fictive cu materiale pentru constructii sau cereale, numai pentru a incasa rambursari de TVA din tara vecina unde valoarea TVA este de 22%. Firmele fictive din Romania cauta sa obtina profit si din rambursarile efectuate in tara noastra (unde TVA este de 19%).
Emil Guias, director executiv adjunct in cadrul DGFP Bihor, ne-a declarat ca evaziunea fiscala pe acest sector economic este greu de combatut. "Nu demult am descoperit patru facturi fara acoperire la SC Arsif Cons SRL, o firma cica de constructii, prin care statul a fost prejudiciat cu 935.878 de lei. La verificarile efectuate am descoperit un administrator care nu avea niciun bun, complet aerian fata de ce se intampla cu acea firma. Am realizat ca exista o practica la ora actuala in care firme inregistrate si platitoare de TVA angajeaza relatii (sau poate chiar infiinteaza firme fictive - n.n.) cu astfel de firme pentru a nu inregistra in contabilitate toate tranzactiile efectuate. Campioane la asemenea practici sunt firmele de constructii. Lucram la acest caz cu DIICOT Bihor. De asemenea, am descoperit ca cetateni din Salonta infiinteaza firme in Ungaria pentru a pune mana pe TVA de la statul vecin", a precizat reprezentantul Fiscului bihorean. Ioan Druta, director executiv adjunct in cadrul DGFP Bihor, a precizat la randul sau ca exista la ora actuala o monitorizare mai atenta a acestor activitati. "Ne axam si pe tranzactiile imobiliare. Sa va dau un exemplu: un cetatean italian a vandut imobile in suma de 6 miliarde de lei. In timp ce cumparatorul este inregistrat ca platitor de TVA, vanzatorul nu a platit taxa pe valoarea adaugata si l-am descoperit cu sediul firmei in China. Treaba buna este ca am localizat un cont in care mai exista 4 miliarde de lei din tranzactie, bani pe care speram sa-i blocam pentru a-l forta sa se achite de obligatiile fiscale. La nivel de ANAF speram sa se incheie un protocol cu Camera Notarilor Publici pentru a reusi sa facem lumina si pe aceasta piata. Se stie ca incepand cu data de 1 ianuarie 2008 orice tranzactie imobiliara care nu se face in nume propriu si pentru folosinta personala este supusa impozitarii. Ori multi nu tin seama de aceasta reglementare si cauta sa fenteze statul", a spus Ioan Druta.