Investirea lui Radu Berceanu in functia de ministru al Transporturilor, Constructiilor si Turismului a debutat cu demiterea din functia de director general al Aerportului International Bucuresti Baneasa a lui Eugen Ciocan. Ieri a urmat cea a directorului general al Autoritatii Rutiere Romane (ARR), Ioan Tatar, si a directorului general CFR, Traian Preoteasa. Acesta din urma si-a inaintat anterior demisia, potrivit unor surse din minister. Dar Berceanu nu i-a acceptat-o, urmand ca ieri sa-l demita fara nicio explicatie, asa cum a subliniat ca va proceda cu aceste demiteri, la inceperea mandatului. Ministrul a mai spus ca, prin numirea sa in fruntea MTCT, a renuntat la vacanta parlamentara de doua luni pentru a face curatenie in "viesparul in care se afla trei ministere".
Radu Berceanu, care este si presedintele PD Dolj, a precizat ca de cand a fost investit in Cabinetul Tariceanu a descoperit cheltuieli nejustificate ale banilor publici.
De asemenea, ministrul s-a aratat nemultumit si de stadiul lucrarilor la tronsoanele de drum nationale. Acesta a afirmat ca exista firme care nici nu s-au apucat de lucru, motiv pentru care trebuie reluate procedurile de licitatie. (M.C.I.)