Finantatorul clubului Steaua a declarat ieri ca, in urma unei vizite pe care a facut-o la Sectia Parchetelor Militare, a aflat ca procurorii au dat NUP in cazul schimbului de terenuri cu MApN. Extrem de fericit, Gigi Becali a mai spus, la iesirea din Parchet, ca a baut cafea cu anchetatorii care i-au dat un "certificat de buna purtare". "Sunt curat ca lacrima!", a mai exclamat latifundiarul din Pipera, care nu s-a sfiit apoi sa atace PSD.
"In spatele anchetei a fost Adrian Nastase, dar acum, ca a cazut, a iesit la iveala adevarul", a aratat Gigi Becali. Atacul impotriva PSD de ieri vine la numai cateva zile dupa ce, in cadrul emisiunii "Miezul problemei" de la National TV, acesta a numai partidul "ciuma rosie" de care este timpul ca Romania sa scape.

Care este adevarul?

La randul sau, avocatul Catalin Dancu, care l-a insotit pe Becali la intalnirea cu procurorii, a declarat ca, pentru a doua oara, procurorii au demonstrat ca, in ceea ce-l priveste pe clientul sau, acesta nu are nici o vina in dosarul legat de schimbul de terenuri cu MApN. "Din punctul de vedere al procurorilor, schimbul de terenuri intre clientul meu si MApN, in ceea ce-l priveste pe clientul meu, a fost unul cat se poate de corect", a spus avocatul. Afirmatiile celor doi sunt in totala contradictie insa cu pozitia Ministerului Public, care, prin vocea purtatorului de cuvant, Robert Cazanciuc, a precizat ca procurorii nu au dat nici o solutie in acest caz. "Situatia este aceeasi ca si pana acum. Ieri, domnul Gigi Becali a fost doar audiat", ne-a declarat Cazanciuc. Afirmatie mai mult decat pertinenta, intrucat impotriva lui Becali s-a inceput deja urmarirea penala pentru abuz in serviciu, astfel ca procurorii puteau eventual sa dea solutia de scoatere de sub urmarire penala, nicidecum de NUP.