Actiunile Sinteza Oradea au crescut, marti, cu 15%, maximumul permis de regulamentul bursei pentru o singura sedinta. Interesul manifestat de investitori saptamana trecuta a continuat si in sedinta de marti, cand a determinat un rulaj de 1.115.967,50 lei noi. Volumul actiunilor tranzactionate a fost de 2,34 milioane, ceea ce a determinat ocuparea pozitiei a treia in topul celor mai tranzactionati emitenti de pe piata. Interesul mare pentru actiunile Sinteza se manifesta din momentul desfiintarii PAS-ului, atractia societatii fiind in primul rand capitalizarea foarte redusa.
Pe langa omul de afaceri Tibor Tincau care a achizitionat mai demult un pachet mare al producatorului oradean, saptamana trecuta a intrat in cursa si compania SC Jolidon din Cluj care a fost raportata cu o detinere de 6,81%. In ultima saptamana a lunii februarie, Sinteza a avut o pondere foarte mare in totalul tranzactiilor, ajungand la 4,53%. Pentru actionari, lupta pentru acumularea de pachete Sinteza Oradea nu poate fi decat benefica, apreciaza analistii pietei, acest emitent aducand cel mai bun randament saptamanal, 20,97%. Angajatii Sinteza care detin actiuni in PAS au inceput sa vanda la pachet, firma clujeana ajungand ca, pana ieri, sa detina peste 30% din totalul actiunilor detinute de firma. PAS-ul detinea initial 66% din actiuni si pana ieri au fost vandute circa 55%, fapt care demonstreaza, inca o data, interesul actionarilor-angajati de a-si vinde pachetele de actiuni (mai ales ca unele pachete s-au vandut si cu 5.000 de lei actiunea), dar si interesul conducerii societatii, a lui Tibor Tincau si a firmei SC Jolidon pentru a detine cat mai multe actiuni. Ramane de vazut ce se va intampla in zilele urmatoare cand vor fi tranzactionate si restul actiunilor detinute de fostul PAS (adica restul de 10%).