Legea privind instituirea indemnizatiei pentru activitatea de liber profesionist a artistilor interpreti sau executanti din Romania a fost promulgata de presedintele Romaniei si a aparut in Monitorul Oficial, a declarat Mihaela Mihai, presedinta Uniunii Artistilor Liber profesionisti - ARTIS, intr-o conferinta de presa, desfasurata, ieri, la sediul CNS Cartel ALFA. Actul normativ este considerat ca un act reparatoriu pentru solistii si interpretii vocali, solisti interpreti si instrumentisti, dirijori, actori, prezentatori de spectacole, solisti de balet si dans, balerini si dansatori, coregrafi, artisti de circ si cascadori, deoarece aceasta categorie a artistilor interpreti sau executanti liber profesionisti nu au beneficiat de pensii desi au platit impozite la Stat din sumele pe care le-au primit ca si contravaloare a actului artistic prestat. Conform noului act normativ au fost cumulate orele prestate de artistii interpreti liber profesionisti cu diferite ocazii si apoi au fost transformate in ani de vechime in munca. in aceasta categorie a liber profesionistilor intra personalul artistic interpreti sau executant pina in anul 2000, odata cu aparitia Legii 19 a pensiilor. Astfel se prevede ca un artist interpret sau executant care are atestat de categoria unu si care demonstreaza cu documente justificative orele lucrate primeste o indemnizatie lunara de trei milioane de lei; pentru acelasi personal dar cu atestat de categoria a doua suma este de 2.250.000 de lei, iar cei ce au un atestat de categoria a treia cuantumul sumei este de 1.750.000 lei.
Pentru acordarea acestei indemnizatii se iau in calcul toate veniturile pe care le realizeaza beneficiarul.
Tot personalul liber profesionist care presteaza activitati artistice dupa anul 2000 este obligat conform legii pensiilor sa-si incheie contracte cu Casele de pensii acolo unde trebuie sa plateasca si contributia in raport cu valoare cistigului obtinut sau declarat in timpul unui an.
Conform estimarilor initiatorilor actului normativ, de aceste drepturi vor beneficia 7 - 8.000 de persoane, iar prevederile legii vor intra in vigoare la 1 ianuarie 2006, odata cu noua proiectie bugetara.