Chiar daca nu se pot costuma de Sarbatori in Mos Craciun, bancile vin si ele cu cadouri si facilitati sub forma dobanzilor mai mici la credite si lansarea unor noi produse bancare.
Pe langa colinde, prajituri de sezon si brazi de Craciun, BRD Groupe Societe Generale intampina clientii cu creditul de nevoi personale Expresso, cu o oferta promotionala de Sarbatori. Pentru creditele preacceptate in perioada 15 noiembrie - 25 decembrie 2006, clientii beneficiaza de o oferta speciala constand intr-o perioada de gratie totala de o luna. Creditul Expresso ofera finantare cuprinsa intre 600 si 40.000 RON, respectiv 200 pana la 10.000 de euro, pe o perioada care poate ajunge pana la zece ani, iar dobanzile incep de la 10%.
Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) le ofera clientilor dobanzi mai mici la creditele de consum. Banca a redus de la 15 la 12% pe an dobanda la creditele Clasic - pentru bunuri de consum si Turism. Creditele Ideal, pentru nevoi personale, au si ele dobanda redusa cu un procent variabil, cuprins intre 1,75 si 2,5%, in functie de suma imprumutata. Pana la 31 decembrie, CEC a anulat si comisioanele de analiza si taxa de contraexpertiza. Pe langa acestea, creditul de nevoi personale Ideal Plus poate fi obtinut fara comisionul de gestiune lunar pe intreaga perioada a promotiei.
Credite cu buletinul cu dobanda sub 10%
Raiffeisen Bank iese in fata de Sarbatori cu doua promotii la creditele de consum si doua la carduri. Banca a redus dobanzile la creditele de consum cu un procent mai mare decat CEC, dobanda de 15,9% reducandu-se la 9,9%. De asemenea, a simplificat si documentatia necesara pentru obtinerea unui astfel de credit, fiind necesare acum numai buletinul sau cartea de identitate si adeverinta de salariu ori talonul de pensie. Creditul nu presupune asigurare de viata sau a produselor, nu are alte taxe si comisioane incluse, nu necesita avans, girant sau carte de munca.
Alta promotie demarata la 1 noiembrie este creditul Raiffeisen Bank "5 ani Selgros", oferit persoanelor fizice pentru cumparaturi in perioada Sarbatorilor de iarna in reteaua magazinelor Selgros. Promotia ofera o rata a dobanzilor de 5% pentru primele cinci luni de credit de consum in lei, perioada maxima a acestuia fiind de cinci ani.
Succesul inregistrat in primavara a determinat Banca Romaneasca sa relanseze "Creditul de nota 10", iar ca promotie de Sarbatori ofera un card de credit fara plata comisionului de emitere si a comisionului de administrare, pentru primul an. "Creditul de nota 10" poate fi obtinut fara garantii, perioada de rambursare este pana la zece ani, iar limita de creditare este de pana la 10.000 de euro. "Cardul de credit" este oferit cadou, clientii beneficiind de o suma pana la 5.000 de euro, iar dobanda pentru platile la comercianti este 0% pentru sumele returnate in primele 45 de zile. Cei care vor sa obtina insa mai multe detalii despre ofertele de creditare de Sarbatori ale bancilor o pot face accesand paginile de internet ale acestora.