Profitul net al companiei Oil Terminal pe anul trecut a fost de 69 miliarde de lei, adica dublu fata de cel prognozat in bugetul de venituri si cheltuieli, a declarat ieri in cadrul unei conferinte de presa Mihai Lupu, directorul general al Oil Terminal, la 12 luni de la investirea in functie. Masurile luate in acest rastimp, in domeniul economic, au vizat eficientizarea activitatii prin diminuarea cheltuielilor si directionarea banilor exact in punctele in care au fost necesari. In domeniul comercial s-a incercat in primul rand redimensionarea activitatii de marketing spre satisfacerea clientilor, mai multa flexibilitate la necesitatile acestora. Accentul a fost pus si pe eliminarea timpilor morti in operarea marfurilor tranzitate prin intermediul Oil Terminal. Avand in vedere ca aceasta companie ocupa piata prestatiilor in proportie de 75% pentru importul de titei via mare, peste 80% pentru exportul de produse petroliere si 50% pentru importul de pacura, cat si tranzitarea prin conducte a altor produse chimice lichide si petrochimice, ceea ce a condus la o buna relationare cu agentii economici. Faptul ca Oil Terminal nu este angrenata acum in litigii comerciale poate fi explicat prin legalitatea tranzactiilor la pomparea titeiului, operatiuni efectuate cu taxele vamale platite la zi. Tot la acest capitol poate fi amintita, pe lista satisfactiilor din anul trecut, si castigarea la Curtea de Apel Constanta, in data de 29 decembrie 2005, a procesului intentat de Directia Vamilor, prin care compania Oil Terminal ar fi putut fi obligata, in solidar cu RAFO Onesti, la plata unei sume de aproximativ 1.100 miliarde de lei, ceea ce ar fi insemnat falimentul companiei.

Independenta energetica pentru cele 3 depozite

Din punct de vedere tehnic, in cursul anului trecut a fost finalizata constructia unui pavilion administrativ pentru serviciile functionale ale companiei, au fost inlocuite si modernizate conductele Oil Terminal, fiind in derulare un plan de reabilitare a retelei care traverseaza orasul (plan ce a beneficiat deja de suma de 20 miliarde de lei, printre actiunile de anvergura in 2005 fiind inlocuirile de tronson in zona Doraly si Minmetal). Potrivit directorului Mihai Lupu, in cadrul societatii exista o deosebita preocupare pentru eliminarea factorilor de risc ce conduc la degradarea mediului, concretizata prin studii si proiecte ce vizeaza fasciculul de conducte, prin trecerea acestora din subteran la suprafata, reabilitarea panzei freatice, betonarea rampelor, achizitionarea unei microstatii pentru neutralizarea produselor chimice. Totodata, este monitorizat gradul de periculozitate a instalatiilor si produselor petroliere pentru mediu, prin emisiile de vapori sau scapari accidentale, fiind achizitionate echipamente capabile sa detecteze eventualele scurgeri. Din punct de vedere al consumului energetic, Oil Terminal si-a asigurat independenta energetica pentru toate cele 3 depozite, prin achizitionarea unei noi centrale termice in depozitul Nord. Valoarea alocata pentru modernizari si investitii in 2005 a fost de 16.089 mii RON, iar pentru reparatii si intretinere 28.329 mii RON. Totodata, Oil Terminal a obtinut si autorizatia de mediu pentru functionarea tuturor obiectivelor din depozitele sale. In ceea ce priveste situatia personalului, in 2005 s-a procedat la desfacerea contractului de munca a 10 salariati pentru sustragere de produse petroliere, in conditiile in care angajatii Oil Terminal beneficiaza oricum de un bonus salarial constand in contravaloarea a 50 litri de benzina lunar. Pentru o mai buna eficienta a departamentului de Resurse Umane, directorul Mihai Lupu intentioneaza in cursul acestui an sa impuna o grila de salarizare in contractul colectiv de munca, dar si sa dea mai mult credit tinerilor, pentru o revigorare a personalului, mai mult de o treime imbatranit (400 persoane din totalul de 1320 salariati au varste cuprinse intre 50 si 60 de ani). "In perspectiva, ne dorim construirea de noi capacitati de stocare in depozitul Sud, care sa preia aproape intreaga activitate a depozitului Nord, din cauza problemelor care au fost la transportul produselor intre cele doua depozite. Avem in plan modernizarea danelor si a rampelor, cat si introducerea unor instalatii de supraveghere perimetrala pentru stoparea furturilor din conducte", a mai declarat Mihai Lupu, directorul general al Oil Terminal.