Compania de asigurari Astra-Uniqa a platit, miercuri, prima transa, in valoare de 5 milioane de dolari, din despagubirea de 10 milioane dolari pentru daunele produse aeronavei Tarom, avariata pe 30 decembrie anul trecut, a anuntat compania. Pentru a compensa pierderile suferite de Tarom, Astra-Uniqa, brokerul de aviatie Willis si brokerul de reasigurare care a plasat riscurile contului Tarom au colectat de la reasiguratori prima parte din despagubire. Urmatoarea transa urmeaza sa fie virata imediat dupa finalizarea procedurii de colectare a sumelor de pe piata de reasigurare. Printre clientii Astra-Uniqa din domeniul aviatiei se numara companiile BlueAir, Romavia, Romaero, Aeroportul International Bucuresti-Baneasa "Aurel Vlaicu" si Aeroclubul Romaniei. Compania a reinnoit, la sfarsitul anului 2007, contractele de asigurare cu companiile Romavia, BlueAir si Romaero, iar Scoala Superioara de Aviatie Civila este, de la inceputul anului 2008, un nou client in portofoliul Astra-Uniqa.