Comisia senatoriala de ancheta a privatizarii societatii ARO SA Campulung a prezentat ieri in plenul Senatului, Raportul de activitate in care arata ca firma Cross Lander a primit aproape gratis firma din Campulung, cumparand-o cu 150.000 de dolari, desi patrimoniul era de peste 50 de milioane.
Raportul a fost prezentat in plenul Senatului, urmand ca acest for sa reia dezbaterile, dupa ce documentul va fi analizat in Biroul Permanent al Senatului.
"Contractul de privatizare, asumat de APAPS in intregime, a favorizat excesiv cumparatorul, in detrimentul statului roman", sustine Raportul, semnat de senatorii Carol Dina, Mihai Lupoi si Ovidiu Radoi.
Documentul arata ca "patrimoniul C ARO SA, de peste 50 de milioane USD, s-a vandut cu un pret total de doar 150.230 USD" si ca firma Cross Lander, "abuzand si de ambiguitatea contractului", a vandut, ulterior, la randul sau, fabrica de scule si matrite a ARO pentru 2,7 milioane de dolari.
De asemenea, se mai precizeaza ca, "dupa anularea obligatiilor bugetare incluse in suma de 1.716 milioane ROL, reflectata in contractul de privatizare, dupa transferul dreptului de proprietate asupra actiunilor catre cumparatorul Cross Lander, SC ARO SA a acumulat noi obligatii bugetare, in cuantum de 150 de miliarde ROL". Mai mult, Raportul sustine ca, la data privatizarii, ARO avea pierderi de 290 de miliarde de lei si datorii comerciale de 320 de miliarde de lei, iar dupa ce s-a perfectat vanzarea pierderile au fost de 400 de miliarde si datoriile comerciale au atins 380 de miliarde.
Senatorii au solicitat Parlamentului si Guvernului sa emita acte normative pentru acordarea unor ajutoare financiare angajatilor ARO, considerati a fi "victime inocente ale unei privatizari frauduloase".
Documentul cere Guvernului sa analizeze contractul colectiv de munca de la SC ARO, pentru solutionarea problemelor salariale ale angajatilor si pentru relansarea acestei societati. De asemenea, Raportul comisiei solicita "organelor abilitate ale statului" sa stabileasca "masurile legale care se impun".