Agentia Romana pentru Investitii Straine si-a revizuit previziunile privind valoarea investitiilor straine directe atrase de Romania in acest an, de la sapte miliarde euro la opt miliarde euro, prognoze care sunt insa sub estimarile ministrului Economiei, Varujan Vosganian, de zece miliarde euro. Acesta a mai anuntat joi ca economia Romaniei a crescut in prima jumatate a acestui an cu 8,6%, pe fondul unei cresteri economice de 8,9% in trimestrul al doilea, valori record pentru ultimele doua decenii."Conform datelor furnizate de BNR, valoarea investitiilor straine directe in primul semestru al anului in curs este de 4,75 miliarde de euro. Aceasta evolutie pozitiva a fluxului investitional a stat la baza revizuirii estimarilor Agentiei Romane pentru Investitii Straine (ARIS) pentru anul in curs. Tinand cont de cifrele oficiale pentru perioada ianuarie-iunie 2008, preconizam ca pana la finele acestui an valoarea investitiilor straine directe va depasi opt miliarde de euro", a declarat vicepresedintele ARIS, Monica Barbuletiu. Avand in vedere aceste cifre, oficialul ARIS a precizat ca Romania isi mentine si isi consolideaza pozitia de lider in atragerea investitiilor straine directe in Europa de Sud-Est. La randul sau, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat, joi, ca Romania ar putea inregistra in acest an investitii straine directe in valoare de peste zece miliarde de euro, o valoare record. "Putem spera in acest an sa doboram recordul psihologic de zece miliarde de euro, in conditiile in care dupa primele sase luni valoarea investitiilor straine directe a fost de 4,8 miliarde de euro, iar seriile anuale de date ne arata ca in a doua jumatate a anului valoarea lor creste", a afirmat Vosganian. Potrivit ARIS, domeniile care au atras si in acest an cel mai mare numar de proiecte de investitii au ramas industria auto si de componente auto, industria materialelor de constructii - avand in vedere boomul inregistrat in sectorul imobiliar -, domeniul IT, industria electronica, industria lemnului, sectorul energiei neconventionale si cel al serviciilor. "Portofoliul ARIS cuprinde in prezent un numar de 92 de proiecte, in valoare totala de peste cinci miliarde de euro. Cifra indicata nu include proiectul Voestalpine, cu o valoare totala de 5,5 miliarde de euro si un numar de 4.000-5.000 locuri de munca directe estimate a fi create", a precizat Barbuletiu.In 2007, Romania a atras investitii straine de sapte miliarde de euro.