Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) estimeaza ca va finaliza anul viitor circa 3.000 de locuinte, beneficiind de fonduri bugetare proiectate la 75 de milioane de lei si de o parte a unui credit in valoare de 140 de milioane de euro. Totusi, locuintele care vor fi construite in 2006 nu vor rezolva in nici un caz criza locativa in care se gaseste Romania de cativa ani incoace.
Reprezentantii ANL considera ca bugetul, care urmeaza sa fie aprobat in Parlament, nu este foarte generos pe partea de constructie a locuintelor si nu tine cont de problemele cauzate infrastructurii de inundatiile din acest an. Tocmai de aceea, ANL va contracta anul viitor un credit in valoare de 140 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), din care o parte va fi folosita la finantarea constructiilor de locuinte. „Creditul BDCE va fi contractat de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, cu garantia statului, iar toate demersurile au fost facute, Guvernul urmand sa aprobe un memorandum de finantare“, a declarat Gheorghe Popescu, directorul general al ANL, citat de Mediafax. El a precizat ca agentia va utiliza in 2006 o prima transa a creditului, in valoare de 20 de milioane de euro, diferenta urmand sa fie folosita in perioada 2007-2008.
ANL va finaliza pana la sfarsitul acestui an 3.600 de apartamente destinate inchirierii, circa 300 de locuinte vandute prin credit ipotecar si aproximativ 1.000 de locuinte pentru sinistrati. De asemenea, agentia are in executie aproximativ 10.000 de locuinte la nivel national.

Chiriile vor exploda peste 5 ani

Nivelul chiriei pentru locuintele construite prin ANL va creste la nivelul pietei, dupa cinci ani de utilizare la preturi simbolice, potrivit unui act normativ elaborat de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT).
„S-a plecat de la ideea ca, dupa cinci ani in care beneficiarul plateste o chirie de 40-50 de lei, tanarul ar avea conditii sa gaseasca un alt spatiu locativ. Aceasta chirie redusa nu poate acoperi costurile cu intretinerea blocului, iar prin aceste modificari fondul locativ va putea fi utilizat mai eficient“, a mai spus Popescu. Potrivit acestuia, chiria „la pretul pietei“ ar urma sa fie stabilita printr-o lege a chiriilor, care va fi elaborata de MTCT.
Prevederile legislative privind chiriile ANL fac parte dintr-un proiect de act normativ, aflat in dezbatere parlamentara, privind modificarea legii de functionare a ANL. Alte modificari vizeaza eliminarea subventiei de 20% la constructia de locuinte prin ANL si implicarea autoritatilor locale in derularea proiectelor agentiei prin realizarea utilitatilor, in baza unui contract incheiat intre ANL si primarii.

Henri Coanda, in impas

Lucrarile la cartierul de locuinte Henri Coanda, derulat de ANL, au fost sistate din nou, intrucat o persoana fizica a revendicat in instanta un teren cu o suprafata de 26 de hectare in zona Voluntari, situat pe amplasamentul proiectului. Potrivit sefului ANL, instanta a dat castig de cauza, la primul termen al procesului, persoanei care a formulat cererea de revendicare, iar Primaria Voluntari a inaintat recurs.
Popescu a spus ca persoana respectiva este de acord ca pe acel teren sa se construiasca case, insa vrea sa primeasca bani pentru acesta, in urma vanzarii sale. Terenul revendicat reprezinta peste 60% din suprafata cartierului Henri Coanda situat pe teritoriul localitatii Voluntari.