In cursul diminetii de ieri un barbat si-a gasit masinile mutate din locul unde le parcase initial, in zona Far. Respectivul este convins ca autorii modificarii sunt angajatii firmei de curierat Fan Courier. Mai mult, toata aceasta presupusa "activitate", prin care cele doua masini au fost tractate, a fost filmata de o locatara pe telefonul ei mobil. Familia careia ii apartineau cele doua automobile sustine ca va face publica inregistrarea. La randul sau, directorul Fan Courier sustine ca un singur angajat poseda permis de conducere si ca un singur om n-ar fi putut muta doua masini.
Indiferent daca se cunosc sau nu, toti oamenii ar trebui sa se respecte si sa ajute reciproc. Este binecunoscut faptul ca cei care locuiesc in apartamente sunt niste persoane mult mai apropiate cu vecinii lor, iar acest fapt este datorat distantei relativ scazute dintre apartamente si de intalnirile dintre ei mult mai dese decat cei care locuiesc la curte. Contrar celor de mai sus, locatarii blocului PF 4, scara C, de pe strada Dunarii din Constanta, au avut parte de o surpriza mai putin placuta, iar dupa spusele lor firma de curierat Fan Courier este principalul vinovat de acest eveniment. Ciprian Stoichin, locatar al blocului, ne-a declarat ca a parcat masina sa si pe cea a tatalui in apropierea rampei de descarcare a firmei de curierat, iar cand s-a trezit, una dintre masini era parcata in alt loc, iar cealalta disparuse. Ulterior barbatul a constatat ca celalalt automobil se afla la o distanta de aproximativ 100 de metri fata de locul unde a parcat in urma cu cateva ore. "Problemele cu aceasta firma au inceput in urma cu cativa ani. In seara zilei de 31 iulie a.c., mi-am parcat masina in apropierea rampei de descarcare a firmei Fan Courier, apoi tata si-a parcat masina in spatele masinii mele. Dimineata, am constatat cu stupoare ca masinile nu mai erau in locul unde le-am lasat aseara. A mea era trasa la aproximativ 50 de metri, iar cea a tatalui meu la 100 de metri. Politia ne-a asigurat ca atata timp cat parcam pe spatiul public nu au ce sa ne faca. Probabil ca cei de la Fan Courier se cred mai presus de lege din moment ce au recurs la acest gest. In loc sa vorbeasca cu noi, ei ne sfideaza, ne rad in fata. Daca vedeti seara cate masini de-ale lor si ale clientilor sunt parcate aici, ati constata ca noi nu mai avem locuri libere. Se cred cei mai tari din parcare. Credeti-ma ca unii vecini nu-si mai parcheaza masinile in locurile pe care le platesc la Primarie de frica celor de la Fan Courier", a incheiat Stoichin. Se pare ca intreaga activitate de mutare a respectivelor masini din locul initial de parcare a fost surprinsa cu ajutorul unui telefon mobil, de catre Cristina Ene. Alertata de scartaitul rotilor, femeia a iesit la geam si sustine ca, pe la ora 03.46, a filmat cum o duba cu insemnele firmei Fan Courier a tractat cele doua automobile Audi A4, din care una apartine lui Ciprian Stoichin, iar cealalta tatalui sau. Nici locatarii care nu au in proprietate masini nu au o relatie mai prietenoasa cu angajatii acestei firme de curierat. Marturie este cazul unei femei care locuieste la etajul unu al respectivului imobil ce sustine ca, de cand si-au deschis sediul de la parterul blocului, somnul ei a luat sfarsit. "Am mari probleme cu somnul. In toiul noptii arunca pachetele pe jos si se creeaza un zgomot infernal. Am ajuns sa dorm cu dopuri in urechi", a mai declarat femeia. In replica la acuzatiile aduse de locatarii blocului PF 4 scara C, referitoare la faptul ca angajatii firmei Fan Courier ar fi mutat doua masini pentru a mari spatiul de descarcare, directorul firmei la nivel judetean, Carmen Balcan, sustine ca nu stie nimic referitor la acest incident si ca in momentul in care a ajuns la sediu era agitatie. "Aseara baiatul care a fost de serviciu a sunat la politie pentru ca masinile care au sosit cu pachete nu puteau intra in rampa pentru descarcare din cauza altor masini. Nu stiu ce legaturi au oamenii astia cu Politia pentru ca, in momentul in care politistilor li s-au cerut sa se prezinte, acestia i-au spus baiatului sa sune la 112 sa vada cine este de serviciu. Eu nu am decat un singur om care are permis de conducere si nu cred ca un singur om putea sa mute doua masini. Azi-dimineata spuneau ca trei baieti i-au mutat masina cu mainile goale, sunt sigura ca trei oameni nu pot ridica un Audi A4", a incheiat directorul Balcan.