Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI) va aviza, receptiona si controla lucrari de cartografie, topografie, geodezie, fotogrammetrie si teledetectie la nivelul intregii tari, potrivit unui hotarari adoptate de Guvern in ultima sedinta.
Hotararea modifica si completeaza HG 1210/2004 privind organizarea si functionarea ANCPI, care prevedea ca institutia coordoneaza si controleaza activitatea in domeniul cadastrului, cartografiei, topografiei, geodeziei, fotogrammetriei si teledetectiei.
Agentia devine astfel singura autoritate la nivel national care va asigura avizarea lucrarilor din aceste domenii, precum si a specificatiilor necesare autoritatilor administratiei publice pentru indeplinirea angajamentelor in procesul de aderare la Uniunea Europeana.
Hotararea adoptata joi de Guvern sporeste atributiile Centrului National de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie si Teledetectie. Acesta va avea ca atributii proiectarea, executia si intretinerea retelelor geodezice nationale si a sistemului national de statii permanente GPS, realizarea si intretinerea hartilor oficiale ale Romaniei in format analogic si digital si a modelului digital al terenului.
De asemenea, centrul se va ocupa de realizarea si intretinerea evidentelor limitelor administrative ale Romaniei, de prelucrarea imaginilor foto aeriene si a inregistrarilor de teledetectie, va participa la realizarea si administrarea bazei de date cartografice nationale si va realiza produse cartografice derivate din datele existente in Fondul National Geodezic.
Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara a fost infiintata in august 2004 prin reorganizarea Oficiului National de Cadastru, Geodezie si Cartografie din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor si preluarea activitatii de publicitate imobiliara de la Ministerul Justitiei. ANCPI este o institutie publica, extrabugetara, aflata in subordinea Ministerului Administratiei si Internelor.