Inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor au aplicat amenzi contraventionale in valoare de 1,063 de milioane de lei, in urma unui control efectuat in mai, la comerciantii de jucarii, in scopul depistarii acelor produse care pot fi periculoase pentru copii, informeaza un comunicat al ANPC. Au fost verificati 644 de operatori economici si 304.346 de jucarii, in valoare de 1,994 milioane de lei. In urma constatarii unor deficiente, pe langa amenzi contraventionale, s-au mai dispus oprirea temporara de la comercializare a 49.032 jucarii si oprirea definitiva pentru 134 jucarii, considerate a fi periculoase.In timpul controlului, inspectorii ANPC au cautat in magazine si piete acele jucarii care sunt de natura sa afecteze siguranta celor mici, acordand in acelasi timp atentie etichetarii corespunzatoare a tuturor jucariilor comercializate. De asemenea, a fost verificata prezenta avertismentelor de varsta, ca si a instructiunilor de asamblare, unde a fost cazul, astfel incat sa poata fi prevenite eventualele pericole ce pot decurge din achizitionarea unei jucarii nepotrivite/periculoase. Principala abatere constatata de inspectorii ANPC in intreaga tara este informarea insuficienta a consumatorilor prin intermediul etichetei. Astfel, s-au constatat abateri privind marcarea denumirii si sediului producatorului la 225 operatori economici, pentru 21.229 produse. De asemenea, la jucariile mici sau la cele formate din parti componente mici s-a verificat daca informatiile mentionate anterior sunt aplicate in mod vizibil, lizibil si durabil pe ambalaj, pe o eticheta sau pe o foaie volanta care insoteste produsul; atunci cand aceste precizari nu sunt aplicate pe jucarie, consumatorul trebuie sa fie atentionat in vederea pastrarii lor. S-a constatat, totodata, lipsa oricarui marcaj de conformitate sau aplicarea concomitenta a marcajelor CE si CS (interzisa de HG 396/2003) la 41 agenti economici, pentru 16.065 de jucarii. Astfel, in Timisoara se comercializau pistol Linda 768, fara marcaj de conformitate si robot Transformer, cu marcaj 'CCCs', ambele importate din China. In Drobeta Turnu Severin se vindeau masti Spiderman, papusi My Doll, jucarii muzicale (ursuleti si sunatori) si ceas de jucarie avand aplicate ambele marcaje CE/CS. In Oltenita, masinutele Superman comercializate aveau aplicat atat marcajul CE cat si CS.