Ruskii Alumini negociaza vanzarea fabricii SC Cemtrade (fosta Alumina) Oradea ca urmare a faptului ca aceasta nu mai este profitabila, dupa ce unitatea a fost inchisa si pusa in conservare in 2006. Negocierile vor avea loc pe 26 noiembrie la Bucuresti, intre reprezentantii Ruskii Alumini si cei ai SC Galassini Romania.
"Nu ne intereseaza sa deschidem spatii comerciale sau altceva, nu este businessul nostru. Prin urmare am decis sa vindem fabrica", ne declara in toamna lui 2007 adminsitratorul fabricii, Paraska Veaceslav. Acesta spunea atunci ca au venit potentiali cumparatori, insa credea ca viitorul proprietar va schimba destinatia, reprofilandu-se pe alte domenii de productie sau imobiliare. "Sigur, alumina nu va mai produce. Cel care o va cumpara se va reprofila, poate imobiliare, spatii comerciale sau fabrica de ciment. Am avut discutii si cu primarul Oradiei (Petru Filip era primar atunci - n.n.) care a spus ca Primaria Oradea ar fi interesata sa construiasca pe locul unei halde de slam a fabricii un parc de distractii", ne spunea administratorul in septembrie 2007. Cemtrade Oradea a fost inchisa definitiv in noiembrie 2006, ocazie cu care aproximativ 800 de persoane au ramas fara loc de munca. Motivele inchiderii au fost cresterea pretului energiei, cheltuieli mari de transport, tehnologie invechita si scaderea pretului aluminei pe pietele internationale. Fabrica de Alumina are 30 de hectare suprafata si inca 42 de hectare de halde.
Ioan Mirisan, liderul Sindicatului din cadrul Cemtrade SA (ce a mai ramas din el) inca al companiei ruse, ne-a declarat ca, in urma cu doua saptamani, au mai fost disponibilizati cinci angajati din totalul de 26 cati au mai ramas pentru a intretine fabrica. "Conducerea unitatii ne tot spune de la finele anului trecut ca vinde fabrica, ba ca o vinde in octombrie 2007, ba in martie sau aprilie 2008. Cert este ca, de cateva saptamani, Galassini Romania s-a aratat interesata de achizitionarea fabricii. S-au purtat negocieri la Bucuresti, s-a vehiculat suma de 20 de milioane de euro. Problema este cu haldele de slam. Ministerul Mediului le-a impus patronilor sa faca ecologizarea lor, aceasta actiune costand in jur de 20 de milioane de euro. Cemtrade nu vrea sa plateasca aceasta suma si nici Galassini. Acesta din urma a anuntat patronii rusi ca, pentru haldele de slam, ofera numai un milion de euro, suma infima, de altfel, pentru cat necesita ecologizarea haldelor. Nici situatia noastra, a celor care mai lucram in fabrica nu este clara. Nu stiu ce va fi. Ceea ce stiu insa este ca pe 26 noiembrie se vor purta alte negocieri. Conducerea Cemtrade tragea nadejdea ca Primaria Oradea va suporta o parte a cheltuielilor de ecologizare, insa acest lucru este putin probabil. Cred ca piedica cea mai mare in vanzarea fabricii o reprezinta haldele de slam" a conchis Mirisan.