Activitatea sectorului de constructii din Romania a cunoscut o revigorare, in conditiile in care in luna martie a crescut cu 1,7% fata de februarie, fiind a treia crestere din Uniunea Europeana (UE), in timp ce, in termeni anuali, lucrarile de constructii s-au diminuat cu 2,8%. Conform centralizarilor realizate pentru 12 din cele 27 de state membre, reiese ca sectorul constructiilor a inregistrat in martie scaderi in zece state membre si a crescut doar in Germania (5,3%) si Polonia (0,1%) fata de luna similara din 2008. Lucrarile de constructii au scazut in UE, in martie, cu 10,5% fata de aceeasi luna din 2008, iar tarile din zona euro au inregistrat o reducere anuala mai mica, de 8,7%, in acelasi interval. Sectorul constructiilor a crescut in martie cel mai mult in Germania, cu 7,6%, Portugalia, cu 3,8% si Romania fata de luna anterioara, iar cele mai mari scaderi in acest domeniu au fost inregistrate in Spania, de 5,5%, Suedia, de 2,3%, si Marea Britanie, de 1,1%.