Renault Technologie Roumanie (RTR) a inaugurat, joi, lucrarile de constructie la Centrul Tehnic de la Titu, unde vor fi realizate o parte din testele de vehicule si organe mecanice concepute de birourile de proiectare ale Grupului Renault. Proiectul, anuntat din 2006, este estimat la peste 450 milioane de euro. Finalizarea Centrului si inceperea activitatii este programata pentru sfarsitul anului 2009, potrivit oficialilor RTR. Centrul Titu va cuprinde 100 de bancuri de incercari, destinate vehiculelor intregi si componentelor. Ele vor permite recrearea unor conditii de functionare extreme: rezistenta la frig, simulator de expunere la soare, cabina de ploaie si altele. Pentru a analiza comportamentul vehiculelor sunt prevazute noua tipuri de piste, cu o lungime totala de 30 de km. Inelul de viteza, pistele deformate, zona de proiectie sub caroserie sau zonele de apa vor reproduce conditiile de rulare ale masinilor. Centrul va fi completat cu un laborator de analiza a materialelor. Cladirile vor avea o suprafata de 80.000 de metri patrati.
Instalat pe locul unei foste baze militare aeriene de 330 de hectare, la jumatatea distantei dintre Pitesti si Bucuretti, Centrul Tehnic Titu va completa activitatea centrelor de la Aubevoye si Lardy (Franta), in care Renault continua sa investeasca.
Punerea pietrei de temelie a Centrului a avut loc in prezenta presedintelui Traian Basescu, a premierului Calin Popescu Tariceanu, ministrului Transporturilor, Ludovic Orban, a directorului Automobile Dacia, Francois Fourmont si a directorului general adjunct Inginerie si Calitate al Renault Jean-Louis Ricaud.