Guvernul, prin intermediul Ministerului Finantelor, va contracta un imprumut de 930 de milioane de euro necesar sustinerii a patru proiecte in infrastructura. Aceste proiecte vizeaza constructia de locuinte pentru tineri destinate inchirierii, realizarea unei infrastructuri rurale si reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare si a statiilor de tratare a apei, a precizat Ministrul Transporturilor insarcinat cu lucrari publice, Laszlo Borbely (foto).
Guvernul a adoptat ieri un Memorandum privind acordul de principiu pentru aprobarea contractarii de catre Ministerul Finantelor a unor imprumuturi de pana la 930 de milioane de euro, in perioada 2006-2009, pentru finantarea mai multor programe de infrastructura.
Memorandumul prevede ca, pentru cele patru mari proiecte prezentate, costurile neeligibile de natura TVA, taxe vamale, precum si alte taxe sau impozite se vor suporta de la bugetul de stat. Proiectele vor fi supuse avizarii Consiliului Concurentei in masura in care intra sub incidenta legislatiei privind concurenta. Din aceasta suma, 200 de milioane de euro vor fi folosite pentru alimentarea cu apa la sate, aceasta facandu-se prin doua programe finantate diferit, unul cu credit extern si altul cu bani de la buget. Alte 200 de milioane de euro urmeaza sa fie investite in constructia de locuinte pentru tineri, destinate inchirierii. In a doua parte a acestui an, se va derula si un program de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apa si canalizare, precum si a statiilor de tratare a apei potabile si apei uzate in localitatile cu o populatie mai mica de 50.000 de locuitori. ¥inta sunt acele orase mai mici care pana acum nu au avut acces nici la SAPARD, nici la ISPA. Programul derulat va fi finantat cu 340 de milioane de euro, suma care este solicitata ca imprumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Pietruirea si asfaltarea drumurilor comunale, locale va fi realizata printr-un alt program, cu un cost total de 190 de milioane de euro, din care 40 de milioane de euro sunt asigurate dintr-un credit extern si 140 de milioane de euro din resurse interne, a mai declarat ministrul Laszlo Borbely. (Maria Vulpe)