Timp de patru zile, aproximativ 60 de firme din toata tara vor fi prezente in Galati la cea de-a X-a editie a Expozitiei Nationale de Constructii si Instalatii Camex, eveniment care se adreseaza specialistilor din constructii dar si publicului larg.

"Ca si in ceilalti ani, Camex va reprezenta un barometru al pietei constructiilor, un eveniment expozitional care va oferi specialistilor din domeniu o pltaforma de comunicare si interactiune", a declarat Virginia Nechita, director eveniment, ABPLUS Events, organizatorul Camex.

In ceea ce priveste participarea, cele mai multe dintre companiile care si-au prezentat produsele la targ sunt din Galati. "Dintre firmele participante 40% sunt din Galati, 19% din Constanta, 14% Ardeal, 9% Bucuresti, iar 5% din Oltenia si Muntenia, respectiv Crisana si Banat", a mai spus Virginia Nechita, director eveniment, ABPLUS Events.

Una dintre prezentele care a stranit interesul galatenilor a fost compania bucuresteana care furnizeaza materiale de constructii pentru casele pasive. De altfel, in judetul nostru au fost deja construite primele astfel de case de catre un investitor privat care a ridicat 26 de case la intrare in comuna Vanatori.

Cat despre prezenta oficialitatilor, singurii particianti au fost Eleonora Doina Marin, arhitect sef, si viceprimarul Nicusor Ciumacenco care a fost si cel care a tinut locul primarului Dumitru Nicolae la taiatul panglicii, un obicei de putine ori ratat de edilul urbei.