Eveniment de referinta in peisajul expozitiilor specializate, TINIMTEX aduna in perioada 15-19 februarie a.c., in statiunea Mamaia, la cea de-a XXXIV-a editie, 373 de firme participante. "80% dintre firmele participante sunt producatori, in vreme ce 20% sunt comercianti si importatori", a declarat Catalin Trifu, director ROMEXPO, in cadrul unei conferinte de presa ce a avut loc ieri, 13 februarie a.c. Pe de alta parte, din cauza inconvenientelor precum lipsa unor spatii de cazare sau a spatiului necesar expozitiei, aproximativ 200 de firme au fost refuzate. "Suntem limitati in ceea ce priveste atragerea de noi expozanti, suntem nevoiti sa refuzam foarte multe firme, din pacate", a declarat Mihai Daraban, presedinte Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura. Noutatea celei de-a XXXIV-a expozitii o constituie organizarea unor facilitati de afaceri. "Este pentru prima data cand organizam "match making"-uri, iar comerciantii sunt pusi fata in fata cu producatorii. 30 de firme si-au manifestat interesul sa contacteze comerciantii. Este un pas important, aceasta prestabilire de intalniri de afaceri", a afirmat Catalin Trifu. La aceasta editie TINIMTEX, cele 373 de firme participante vor ocupa o suprafata de 8.000 mp, evenimentul urmand sa se desfasoare in cadrul mai multor complexe hoteliere din statiunea Mamaia. In vederea asigurarii unui spatiu propice de desfasurare, atat a acestei expozitii, cat si a altor tipuri de manifestari, conducerea CCINA si-a propus, pentru 2006, achizitionarea unui pavilion mobil expozitional. "E vorba de un pavilion expozitional mobil, dintr-o structura rigida, nu e vorba de un cort. Am solicitat si Primariei Constanta, de la inceputul lunii decembrie 2005, alocarea unui teren pentru montarea acestui pavilion", a subliniat Mihai Daraban, presedinte CCINA. Costurile unei astfel de investitii se situeaza intre 1 milion si 2 milioane de euro.