Cautare

520 de rezultate pentru "functionari" (3.45 secunde)
Noile formulare ale declaratiilor de avere si de interese pentru demnitari, magistrati, functionari publici si persoane cu functii de conducere si de control le cer acestora sa-si puna “pe taraba“ toate bunurile lor si ale rudelor, precum si partidul, sindicatul sau orice fel de organizatie la care sunt membri.
in spatele functiilor de alesi sau de functionari de la Primaria Limanu se ascunde o gasca de derbedei. Vom reveni.
Informarile au fost sustinute de functionari din cadrul Serviciului Juridic al Institutiei Prefectului. La intilnirea cu primarii au participat prefectul Radu Bud si subprefectul Rudolf Riedl.
Aici se amesteca lucrurile, pentru ca nu toti cei platiti de la buget sunt functionari in administratia centrala si in administratiile locale.
Printre acestea, trimiterea a inca zece functionari si diplomati specializati in probleme consulare la Chisinau, cel tarziu la 25 ianuarie, procesarea a circa 600 de cereri de viza, saptamanal, in directia specializata din MAE si detasarea, incepand cu 25 ianuarie, a unui consul cu experienta in Republica Moldova.
Ca o observatie particulara privind comportarea arbitrara, abuziva a actualei puteri, PSD-ul e dator sa-i apere si sa-i sprijine pe toti cei ce sunt supusi presiunilor administrative - inclusiv primari si consilieri ai PSD, ca si alti functionari din diferite structuri administrative locale sau centrale - obiect al asa-ziselor restructurari.
In termeni de crestere a numarului personalului bugetar, luati nimic altceva decat "Ziarul Financiar" unde o sa vedeti ca numarul de functionari creat in 2005-2008 este de 60.000, analiza intocmita potrivit datelor oficiale, disponibile pentru toata lumea.
"Asta pentru ca se stie ca documentele zac prin sertarele unor functionari publici si nu se raspunde in termenul legal, iar eu le-am luat urma si am reusit sa rezolv o parte din ele”, a adaugat Danut Moisoiu.
sunt functionari extrem de competenti si onesti, care au 10, 15, 20 de ani in serviciul public. Le inteleg frustrarea, dar nu avem solutii.
Initiativa completeaza o lege deja existenta, ale carei prevederi stipuleaza ca o serie de categorii de demnitari si functionari publici sunt obligati sa nu emita acte juridice ori administrative care pot aduce un folos material pentru sine, pentru sotul ori rudele pana la gradul al III-lea inclusiv.
Increngatura de interdependente dintre politicieni si clientii puterii, fie ei functionari publici, fie firme abonate la contracte cu statul, este cea care domina cu adevarat actiunea politica si economica.
Proiectul de lege este o prioritate a Guvernului si-si propune “crearea unui corp profesionist de functionari publici, stabil si neutru din punct de vedere politic, compatibil cu cel existent in UE“, potrivit expunerii lui Calin Popescu-Tariceanu.
Pe fondul acestei batalii, presa a relatat de pilda zilele trecute ca mai multi functionari din Parlament au fost acuzati de superiorii lor ca lipsesc de la munca in zilele in care alesii pleaca in teritoriu.
Guvernul are in vedere o strategie privind descentralizarea administratiei, ce cuprinde reforma functiei publice, descentralizarea si deconcentrarea serviciilor publice. O prima masura a fost majorarea salariilor a peste 500.000 de functionari publici.
De aceea Curtea Constitutionala nu este nici organism tehnic format din functionari publici sau experti, nici instanta judecatoreasca, ci se afla deasupra acestora, tot asa cum Constitutia sta deasupra legilor, ca institutie politica, fiind compusa in asa fel incat sa adune la un loc toate convingerile ideologice prin prisma carora contractul social este citit si interpretat.
In incheiere, Solomon si Nedelescu solicita Parchetului inceperea urmaririi penale si trimiterea in judecata a lui Mititelu, pentru savirsirea infractiunilor de ultraj, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice, cerind audierea a noua martori la incidente, in majoritate functionari ai primariei.
Directorul executiv al CRJ, Catalina Radulescu, a sustinut insa ca articolul 72 din Legea anticoruptie nu poate fi aplicat daca nu se cunosc conflictele de interese ale sotului/sotiei sau rudelor de gradul I ale demnitarilor si inaltilor functionari.
Deja in aceasta perioada alti 160 de angajati ai DGFP Constanta cu statutul de functionari publici urmeaza cursul ECDL format din 4 module:
Deja in aceasta perioada alti 160 de angajati ai DGFP Constanta cu statutul de functionari publici urmeaza cursul ECDL format din 4 module:
De asemenea, PD va mai sustine modificarea legislatiei, astfel incat sefii serviciilor descentralizate sa nu mai fie functionari publici si manageri, iar presedintii si vicepresedintii Consiliilor Judetene sa poata fi inlocuiti cu votul a jumatate plus unul din numarul consilierilor, „pentru a se renunta la coabitarea cu PSD“, a mai spus Boc, la finalul sedintei BPN al partidului.
google-analytics.com