Cautare

449 de rezultate pentru "urban" (2.59 secunde)
Am pierdut pentru multa vreme, daca nu definitiv, sprijinul electoratului urban, activ si educat, adica al clasei de mijloc pe care avem pretentia ca o reprezentam.
- din toamna anului 1829 avem atestata si existenta primului doctor, anume Patrice sau Patrichie, doctor urban din targul Calarasi:
Daca presedintia s-ar muta aici, testamentul urban al lui Ceausescu ar fi pe deplin implinit. Cel mai bun exemplu in acest sens este faptul ca era interzis sa se discute functia Casei Republicii (adica a Palatului Parlamentului) in timpul competitiei care tintea sa rescrie zona.
Aceeasi democrata a explicat ca vor fi organizate dezbateri publice pe tema aderarii in cel putin opt localitati din fiecare judet. Dintre cele opt localitati, patru vor fi din mediul rural, iar celelalte din mediul urban. Cine-i mincinosul?
De asemenea, se vor crea pe marginile scarilor canale care vor fluidiza circulatia apei pe langa acestea si se va introduce mobilier urban nou, constand in banci si cosuri de gunoi, acestea urmand a fi montate in primavara anului viitor.
Scopul initiativei lansate de prefectul Danut Culetu a reprezentat obisnuirea ca in fiecare an, la data de 23 noiembrie, sa fie organizata Ziua Recunostintei Constantenilor prin organizarea mai multor manifestari si evenimente specifice, mediatizarea evenimentului 23 noiembrie in randul populatiei din mediul urban si rural din judetul Constanta, dar si popularizarea initiativei Institutiei Prefectului in media locala si nationala.
Mai mult, el a declarat ca PIN va declansa o campanie incepand cu 1 decembrie atat in mediul rural, cat si in cel urban, prin care va explica ce ii asteapta pe romani dupa 1 ianuarie 2007.
Pentru pensionarii care vor opta pentru un card, CEC pune la dispozitie cea mai mare retea electronica de eliberare de numerar prin card din Romania, accesibila in aproape 1.400 unitati din mediul urban si rural.
Reprezentantul PSD sustine ca pina la aceasta data au fost schimbati 67 de directori, 34 in mediul urban si 33 in mediul rural.
Joi seara, la Liceul "Matei Basarab", locuitorii din cartierul Nord s-au intalnit cu primarul Mircia Gutau, cu reprezentanti ai SC Electrica, CET Govora, SC ETA SA, SC ACVARIM SA, SC Distrigaz Sud, Politiei de Proximitate, Politiei Comunitare, SC URBAN SA, directori si consilieri din cadrul primariei.
"In special mediul rural este expus fraudarii alegerilor, pentru ca in mediul urban exista intotdeauna observatori, exista presa. Sunt doua motive de suspiciune:
"Basescu de PD s-a lipit ca marca de scrisoare" In plan politic a urmat, asadar, discutia cu deputatul George Dragomir, cu atat mai mult cu cat Ludovic Orban se va ocupa de pregatirea candidatilor din mediul urban.
52/2003 printr-o mai mare implicare a administratiei locale, iar fiecare primarie, cel putin din mediul urban, sa desemneze o persoana pentru relatia cu societatea civila care sa-i ajute pe cetateni si sa-i puna in tema cu toate deciziile care se iau in administratia locala, macar pina cind Pro Democratia va putea da consultanta pe aceasta tema.
"Reprezentam unul dintre cele trei orase care nici la ora actuala nu epureaza deloc apa, ca noi mai fiind doar Braila si Bucurestiul, si care are probleme in privinta traficului in mediul urban.
Daniela Artimof, purtatorul de cuvant al Organizatiei Municipale PSD, a indicat cotele ingrijoratoare la care a ajuns la ora actuala natalitatea, care scade pe zi ce trece, iar, spre deosebire de alti ani, cand in mediul rural se inregistra o rata a natalitatii mai mare decat in mediul urban, in zilele noastre rolurile par a se fi schimbat.
Daca era o prezenta mai mare, rezultatele erau cu totul altele, iar PD obtinea un scor mult mai bun, pentru ca prezenta scazuta a fost în mediul urban“, a spus Marinescu.
Daca era o prezenta mai mare, rezultatele erau cu totul altele, iar PD obtinea un scor mult mai bun, pentru ca prezenta scazuta a fost în mediul urban“, a spus Marinescu.
Mai mult, sustin consilierii, ei inca asteapta, cu nerabdare, ca primarul sa prezinte exercitiul bugetar pe 2007, si mai ales sa explice platile din luna decembrie, dirijate catre Edil Urban, lucrari de asfaltare, apa si iluminat.
Presedintele UPSC Constanta, Marius Pricopie, sustine ca partidul pe care il reprezinta va depune liste complete pentru Consiliile Locale din mediul urban.
Asa se numeste proiectul lansat de PD-L, si care isi propune sa invete oamenii din mediul rural si din mediul urban cum se pot accesa fondurile europene.
google-analytics.com