Senatoarea Gabriela Firea a sustinut o declaratie politica cu titlul: "Apel la normalitate", pe care o puteti citi in continuare.

Potrivit traditiei, in preajma marilor Sarbatori, mai ales a celor de inspiratie religioasa, suntem indemnati sa fim mai buni, iar noi, la randul nostru transmitem astfel de indemnuri celor care ne sunt apropiati sau care ne urmaresc activitatea intr-un fel sau altul.
Bunatatea este o trasatura incarcata de o doza consistenta de subiectivism. In general suntem mai mult sau mai putin buni in raport cu ceva sau cu cineva. De aceea, v-as propune ca la acest sfarsit de an sa incercam sa fim normali, sau daca acesta este un obiectiv prea ambitios, sa aducem in vietile noastre macar un strop de normalitate.
Normalitatea incepe, in ce ne priveste pe noi politicienii, de la calitatea discursului public si de la proprietatea termenilor. Si presupune sa nu denaturam sensuri doar pentru a obtine un castig sau un avantaj politic. Asa cum sunt de evitat invectivele sau epitetele prea agresive, mai ales in discursuri oficiale, tot asa nu putem sa ne referim cu sintagma "lovitura de stat" la un demers bazat pe un vot in Parlament, in fapt esenta sistemului democratic.
Mai departe, in ce priveste legislatia, normalitatea presupune dezbaterea, publica si parlamentara. Adoptarea de initiative legislative ale parlamentarilor in loc de legi de aprobare a Ordonantelor de Urgenta ale Guvernului este un mare pas inainte. Dar pentru ca acest "inainte" sa desemneze directia cea buna, proiectele de lege trebuie sa parcurga traseul normal, cu dezbateri transparente in comisiile de specialitate, apoi inscrierea lor pe ordinea de zi dupa ce parlamentarii au primit documentatia necesara si votarea in urma unei dezbateri in care toti cei care au ceva de spus in legatura cu respectivul proiect s-o poata face.
Normalitatea inseamna si discernamant si responsabilitate din partea unor institutii, mai ales daca au un caracter diplomatic, ceea ce presupune sa se abtina de la declaratii politice transante in legatura cu subiecte asupra carora nu s-au documentat, preluand doar alte declaratii politice. Altfel, demersuri dintre cele mai legitime, cum sunt apararea statului de drept si a democratiei, pot fi serios umbrite de banuiala ca sunt, de fapt, interventii nocive intr-o batalie politica la randul ei extrem de nociva.
Intr-o lume normala, oricine are dreptul la opinie si mai mult, are dreptul sa-si exprime public respectiva opinie sau optiune. Numai ca intre a-ti exprima opinia si a incerca sa ti-o impui, prin mijloace uneori violente, este o mare diferenta. Presiunea publica este una, amenintarile sunt deja altceva.
Normalitate inseamna ca senatorii si deputatii sa aiba deplina imunitate in legatura cu voturile si declaratiile exprimate in Parlament. Nimic mai mult, dar nici mai putin! Este normal si firesc sa ne fie urmarita activitatea pas cu pas, sa ne fie taxate greselile, sa ne fie facut public modul in care votam. Dar normalitatea se termina atunci cand aceste lucruri nu sunt facute cu buna credinta, ci cu scopul de a ne determina, prin presiuni, sa adoptam o anumita atitudine sau conduita. Si nu este normal acest lucru pentru ca de cele mai multe ori, cei care exercita aceste presiuni nu sunt aceiasi cu cei care ne-au acordat votul pentru a-i reprezenta, iar riscul este ca prioritare sa nu mai fie dorintele legitime ale majoritatii, ci cele ale unei minoritati foarte vocale.
In fine, normalitatea inseamna sa toleram opinii sau chiar actiuni diferite de ale noastre in loc sa facem tot posibilul sa-i schimbam, chiar si cu forta, opiniile celui de langa noi. Daca vom reusi acest lucru vom fi, pe cale de consecinta, un pic mai buni. Dar si mai exigenti cu noi insine, pentru ca astfel nu vom mai avea, in fata propriilor noastre greseli, scuza ca si ceilalti sunt nedrepti cu noi!