Magazin : OZN prabusit in Rusia? (Autor: DAN D. FARCAS)
(Continuare)
Din pacate insa, pentru o istorie atat de frumoasa, s-a descoperit foarte repede ca lucrurile stau altfel. Probabil ca cele mai importante investigatii in acest sens le-a realizat ufologul veteran rus Boris Surinov, pe atunci autor a doua carti (una in limba rusa, alta in franceza) si participant cu regularitate la congresele internationale de ufologie. El a anuntat, inca din ianuarie 1999, ca avem de-a face cu o inselatorie.
Surinov a descoperit, pentru inceput, ca nimeni in Rusia nu auzise de acel Veresciaghin, si cu atat mai putin de cartea sa. Apoi, s-a cautat ziarul (aratat in film) in care s-ar fi publicat articolul despre misterioasa explozie din toamna 1968. Ziarul nu semana cu nicio publicatie din Sverdlovsk-ul acelor vremuri, iar in cele care existasera, aflate in biblioteci, nu exista nicio mentiune despre vreo explozie sau vreun disc recuperat.

Balalaici in rol de Kalasnikov

Mai departe, continuand analiza asupra filmelor, Surinov comenta:
- Gardienii par asezati intr-o maniera destul de neorganizata, tinand Kalashnikov-urile ca pe niste balalaici, indreptand armele aproape in orice directie. Si chiar tintind spre ofiterii superiori care aparent inspecteaza obiectul.
In plus, soldatii apar in camioane descoperite, ceea ce ar fi fost imposibil in conditiile lunii martie siberiene. Dar cele mai mari inconsistente apar la uniforme. Acestea sunt cele care au inceput sa fie introduse abia in iulie 1969 si nu s-au generalizat decat in 1970-1971, deci nu aveau cum sa fie purtate in martie 1969. Apoi, toti soldatii poarta centuri specifice doar ofiterilor, ceea ce, daca s-ar fi intamplat in mod real, era o flagranta incalcare a regulamentului.
Colac peste pupaza, la un moment dat a aparut o doamna, Olga Dolgaleva, de la studiourile de film Maxim Gorki din Moscova. Ea a declarat ca in februarie 1998 au venit la ea doi tineri cineasti americani (regizor si cameraman) spunand ca vor sa faca niste filmari pentru un clip publicitar. Au rugat-o pe Olga sa le fie asistent de regie si sa organizeze o mica echipa pentru filmari. Era o activitate in afara serviciului, din care se puteau castiga niste bani (nu multi, a comentat ea), asa ca a acceptat.
S-a gasit un loc, in Alabino (langa Moscova, la 40 minute cu un tren suburban), unde existau toate conditiile: natura frumoasa, padure, camp. Americanii au platit un ofiter, dupa care o companie de soldati a fost imediat gata sa devina implicata in cautarea extraterestrilor. Olga spunea ca americanii au insistat foarte mult ca soldatii sa arate ca cei de la arma antiaeriana, in 1968. Sefa garderobei militarilor s-a pomenit intr-o situatie foarte dificila - nu era nimic potrivit la indemana. A aparut o problema chiar si cu pantalonii, dar pe acestia i-au camuflat sub mantale (pentru un clip publicitar era acceptabil, nu?). Apoi, la cativa metri de marginea padurii, americanii au plasat un disc realizat din polistiren expandat. Era vant, iar discul se rasturna tot timpul.
Surinov a identificat si cladirea in care s-a facut autopsia. Procedura, imbracamintea etc. erau total diferite de ceea ce era normal in Rusia. El nu a dezvaluit numele persoanelor implicate, pentru a nu le crea probleme. Certificatele de deces din film erau falsuri, pline de greseli si denumiri anacronice s.a.m.d. Surinov dovedeste toate cele de mai sus cu cateva zeci de fotografii aflate si azi pe site-ul sau, pentru a lasa cititorul sa se convinga singur.
In 2007, generalul in retragere Nikolai Alexeevici Sciam, fost vicepresedinte al Comitetului de Presedintie al KGB, a fost intrebat de un reporter, cu trimitere la acest film, daca el ar fi fost informat in caz ca s-ar fi petrecut cu adevarat o prabusire sau o autopsie. Generalul a raspuns ca fireste, deoarece un astfel de incident nu putea trece fara sa fie mentionat la nivelul sau, dar el nu avea cunostinta de asa ceva.
Iar Surinov considera ca filmul este, inainte de toate, un foarte bun test pentru integritatea mintii noastre, ca si pentru onestitatea cu care abordam lucrurile.