Senatorul Sorin - Constantin Lazar a sustinut o declaratie politica intitulata: Proiectul Codului de etica pentru invatamantul preuniversitar. Puteti citi in continuare textul integral al declaratiei politice.
Oricare dintre noi are de-a lungul vietii asteptari, avem multe asteptari comune. Asteptam, de pilda, sa vina Anul Nou, sa vina Pastele, sa nu fie o iarna prea grea, sa traim mai bine, sa ne crestem copiii cu un sistem de valori, sa avem o viata de poveste.
In sistemul de educatie avem asteptari care decurg din specificul de organizare al domeniului de activitate. Astfel asteptam sa vina vacanta, apoi sa ne intoarcem la scoala. Saptamana aceasta elevii au inceput cel de-al doilea semestru.
Avem asteptari ca acestia sa invete, sa fie olimpici, sa fie premiati iar sistemul nostru de invatamant sa fie macar pe pozitii de egalitate cu cel din Finlanda.
Asteptarile noastre sunt pozitive numai ca, daca deschidem ochii, ne loveste cruda realitate din sistemul de invatamant: slabe rezultate la examenele nationale, invatamant profesional aproape inexistent, fiecare bacalaureat venind cu un intreg cortegiu de fapte reprobabile.
Ce masuri a luat Ministerul Educatiei? A propus un proiect de Cod de Etica si a identificat o solutie de a supraveghea prin camere video examenul de bac.
Cred ca trebuie adoptat si implementat Proiectul Codului de etica pentru invatamantul preuniversitar. Numai atunci putem avea asteptari de genul echivalarii sistemului nostru de invatamant cu sistemele de invatamant nordice.