Descopera.ro : Religia, paranoia si psihoza (Autor : Marius Ignatescu)
Convertirea la o alta religie si pshihozele
S-a pus mare atentie asupra persoanelor care s-au convertit de la o religie la alta, sau care au trecut de la ateism la credinta. Durata conversiei este si ea importanta. Wiliams James (1902) a spus ca acele conversii in care trecerea la o anumita credinta s-a efectuat brusc, erau mai des intalnite in "sufletele bolnave" decat in "minti sanatoase". Wootton si Allen (1983) au spus ca viteza cu care se face o conversie religioasa are un impact puternic asupra sanatatii mentale. Consecintele pot fi diverse, in functie de cauzele care au dus la convertire.
Religia patologica vs. religia non-patologica
Cum poate un medic sa distinga o persoana religioasa de una care are simptome psihotice? Din pacate, nu este foarte usor. O iluzie este o credinta falsa care nu poate fi schimbata oricat de multe dovezi li s-ar aduce. Persoanele religioase pot sustine ca au auzit vocea lui Dumnezeu sau ca au avut o experienta religioasa, sau doar cred ca exista o entitate creatoare. Insa pot fi toti acestia incadrati in aceeasi categorie?
Pierre (2001) descria cateva metode prin care se poate distinge o persoana normala de una psihotica. Pentru ca acele credinte ale unei persoane religioase sa fie considerate patologice, trebuie sa aiba un impact asupra persoanei. Daca locul sau in societate nu este influentat negativ (nu este un pericol pentru cei din jur, nu are probleme cu locul de munca, nu are dificultati in a gandi limpede si nu are inclinatii spre suicid etc), atunci credinta religioasa nu este patologica.
Altii au adaugat pe lista si alte caracteristici distinctive (Lukoff, 1985), precum capacitatea slaba de a socializa sau pierderea legaturii cu realitatea. Oricum, starile psihotice si mistice sunt greu de distins si trebuie studiate pe perioade intelungate in timp. Cum putem spune ca o persoana care crede ca exista cineva, undeva sus, care ii vede fiecare miscare si stie ce gandeste, este sanatoasa, iar alta care vede alte entitati similare (precum un spiridus roz, sau orice alt zeu dintr-o alta religie), nu este sanatoasa?
(Va urma)