MAGAZIN: Un mister mult mai complex decat pare (Autor: DAN D. FARCAS)
Fenomenul OZN este mult mai complex decat pare la o privire superficiala si nimeni nu stie ce este de fapt in spatele sau. Dincolo de farfurii zburatoare sau rapiri, marturiile contin adesea si aspecte care ne conduc spre domenii spirituale, spre experiente extracorporale, clarviziune, informatii dintr-o memorie aflata aparent in afara noastra, dar si spre fiinte mitice cum ar fi ielele sau zburatorii, ori spre aparitii religioase precum ingerii si chiar Divinitatea. Si, analizand un numar suficient de mare de cazuri, ajungi pur si simplu sa nu mai poti trasa o granita intre aceste aspecte.
Am prezentat in timp, cititorilor acestei pagini, numeroase opinii ale unor personalitati, privind fenomenul OZN. De data aceasta, as vrea sa creionez si cateva opinii personale, care cred ca vor fi utile celor care vor sa inteleaga ce anume se petrece. O celebra afirmatie a geneticianului J.B.S. Haldane (atribuita si astrofizicianului Arthur S. Eddington) spune ca Universul nu numai ca este mai straniu decat presupunem, ci este chiar mai straniu decat am fi in stare sa presupunem. Atunci cand percepem niste fapte (de pilda o intalnire cu fiinte nepamantene), suntem convinsi ca percepem realitatea asa cum e ea. Adevarul este ca o percepem asa cum ne-o filtreaza niste sabloane extrem de rigide ale mintii. O parte din aceste sabloane se fixeaza chiar in primele luni de viata, prin efectul de imprinting, iar efectele sale sunt greu sau imposibil de inlaturat in restul vietii. Psihologii au aratat ca hipnoza culturala ne poate face psihic orbi la anumite aspecte ale realitatii, filtrand ce vedem si ce nu; iar in mijlocul aceleiasi culturi toti oamenii pot suferi de un acelasi tip de orbire.
Noi nu percepem cele din jurul nostru pur si simplu, ci mai ales recunoastem. Si recunoastem ceea ce avem deja in memorie din primii ani de viata. Este ca si cum in mintea noastra am avea niste cutii, iar ceea ce vedem trebuie sa cada intr-o cutie sau intr-alta. Daca, de pilda, o persoana religiosa va vedea plutind in aer o entitate cu forma oarecum umana, el nu va avea alta cutie decat aceea de inger. Dar, odata ce fiinta perceputa va cadea in aceasta cutie, ea va primi automat toate atributele corespunzatoare. Omul nostru va vedea imediat si aripile. Iar odata perceput cuvantul aripa (cu cutia corespunzatoare) procesul se va repeta si martorul va vedea si penele s.a.m.d. In acest proces intervin si alte filtre. Faptul ca omul nostru stie, din scoala, ca levitatia nu exista, va elimina aceasta optiune; in schimb el nu va avea nicio problema sa accepte un inger in zbor, intrucat aceasta corespunde religiei sale. Pe un alt meridian, filtrele mintii vor genera cu totul alte viziuni. De pilda, un chinez ar putea spune, pentru acelasi exemplu, ca a vazut zburand un dragon cu solzii lucitori. Astfel de mecanisme, ca si altele mult mai complicate, intre care tabuuri subconstiente, sau ceea ce psihologii cunosc sub numele de amintiri paravan, inlocuind memoria unei situatii stanjenitoare cu una acceptabila, pot falsifica adesea complet cele percepute.
Faptele cunoscute stau adesea la baza unor teorii. Acestea au imense avantaje dar, prin abstractizari, ne indeparteaza inca si mai mult de realitate. Nu exista cuvinte care sa descrie beneficiile pe care stiinta le-a adus omenirii. Dar nu trebuie sa pierdem din vedere ca metoda stiintifica aduce si noi constrangeri. Ea nu admite ca reale decat adevarurile care persista in timp, sunt verificabile de orice doritor, eventual printr-un experiment, cerand uneori ca observatiile sa fie si cuantificabile. Dar exista in jurul nostru o multime de fenomene care nu indeplinesc aceste conditii. Intuitia, creatia autentica, imprevizibila, decizia bazata pe liberul arbitru etc. fac adesea ca in activitatile umane un adevar valabil azi sa nu mai ramana valabil si maine. Apoi, nu putem inca aduce in laborator trairile proprii, gandurile constiente si cu atat mai putin procesele mentale inconstiente (chiar daca unele vor putea fi inregistrate, intr-un viitor oarecare). Dar nu pot fi aduse in laborator sau observate de orice doritor nici fenomenele rare, care nu apar la comanda, ca sa nu mai vorbim despre problemele fundamentale ontologice (de pilda, daca traim sau nu intr-o realitate virtuala, ori existenta Divinitatii), sau despre cele gnoseologice (cum ar fi infinitatea procesului cunoasterii).
Ce este stiinta?
In ciuda limitarilor mentionate mai sus, stiinta pretinde totusi, adesea, ca este singura metoda valabila in cunoasterea adevarurilor lumii materiale. Aceasta prejudecata poate fi ilustrata printr-o veche si binecunoscuta anecdota. In miez de noapte, un om beat umbla in patru labe in jurul unui felinar. La interpelarea politistului, raspunde ca si-a pierdut cheile. Cauta amandoi un timp, fara succes. Politistul intreaba atunci daca e sigur ca si-a pierdut cheile aici.
- Nu, suna raspunsul, mi-am pierdut cheile undeva pe drum.
- Atunci de ce le cauti aici?
- Pentru ca aici se vede mult mai bine.
In acelasi mod, stiinta, afectata de acest efect de felina, cerceteaza doar in zona fenomenelor observabile, experimentale, constante in timp s.a.m.d., desi s-ar putea ca unele chei foarte importante pentru omenire sa se gaseasca undeva, in alta parte.
Fenomenul OZN exista, desi nu poate fi adus in laborator si nici nu poate fi prezentat un OZN, la comanda, oricarui sceptic. O metoda ar putea fi sa se aplice asupra observatiilor care vin de la martori credibili studii statistice, incercand sa se dezbrace perceptia primara a celor observate de numeroasele valuri asezate asupra ei, chiar daca acest lucru e practic imposibil pana la capat.
John Mack, psihiatru si profesor la Universitatea Harvard, care a facut studii fundamentale in domeniul rapirilor OZN, a fost prieten de familie cu Thomas Kuhn, unul dintre cei mai importanti filosofi ai stiintei din secolul XX. Acesta i-a spus, la un moment dat, ca: paradigma stiintifica occidentala a ajuns sa-si asume rigiditatea unei teologii, si acest sistem de credinte a fost tinut in loc de structurile, categoriile si polaritatile limbajului, cum ar fi: real/ireal, exista/nu exista, obiectiv/subiectiv, intrapsihic/lumea externa, ori s-a intamplat / nu s-a intamplat. Kuhn i-a sugerat lui Mack sa colecteze pur si simplu informatii brute, fara a tine cont daca acestea se potrivesc sau nu cu o anumita viziune particulara asupra lumii.
In incercarea noastra de a intelege ce anume se afla indaratul fenomenului OZN, ca si al fenomenelor asociate, am sentimentul ca ne gasim in situatia celor sase (sau sapte) orbi care - asa cum spune o foarte cunoscuta parabola, provenind din India antica - pipaiau un elefant, dorind sa vada cu ce anume au de-a face.
Primul orb, venind din lateral, a spus:
- Elefantul este un perete.
Cel de-al doilea, apucand trompa, a zis:
- Elefantul este un fel de sarpe.
Cel de-al treilea, pipaind coltii, l-a contrazis:
- Elefantul este ascutit ca o sulita.
- Elefantul seamana cu o franghie, a spus cel ce pusese mana pe coada.
Cel de-al cincilea, apucand urechea, era sigur ca:
- Elefantul seamana cu un evantai.
Al saselea, care a imbratisat un picior, a exclamat convins si dispretuitor:
- Nici vorba! Elefantul este exact ca un trunchi de copac.
S-au certat. Fiecare o tinea pe a lui, fiecare stia ca are dreptate si nu admitea ca altul, care spunea cu totul altceva, ar putea avea dreptate si el. Sunt mai multe invataminte in aceasta parabola. Multi cred ca dispun de cai prin care pot cunoaste lumea nemijlocit, in toate detaliile ei. In realitate, toti oamenii sufera de limitele pe care le-am mentionat la inceputul acestui articol, limite care ne fac orbi in multe privinte. In consecinta, stiinta, religiile, folclorul, parapsihologia, ufologia etc. pipaie, aidoma orbilor din parabola, acest imens necunoscut numit realitate si, in particular, fenomenul OZN; fiecare isi sustine adevarurile si neaga adesea adevarurile celorlalti. Pentru a depasi aceasta marginire, ar trebui sa acceptam, inainte de toate, ca fiecare dintre noi isi poate avea adevarul sau, bazat adesea pe metode respectabile, demult incercate si verificate. Dar, oricat am fi de siguri de adevarul nostru, oricata autoritate ar exista in spatele lui, nu e bine sa fim convinsi ca el este si adevarul ultim, care ne indreptateste sa respingem alte opinii.