MAGAZIN : Stanton Friedman si "balivernele" (Autor: DAN D. FARCAS)

Stanton Friedman este la ora actuala una dintre cele mai active si mai pitoresti figuri ale ufologiei. Specializat in fizica nucleara, naturalizat canadian, dar participant in trecut la numeroase proiecte guvernamentale din SUA, in particular pentru industria militara, el ramane un sustinator ferm al prezentei extraterestre pe Pamant, al realitatii unor incidente precum cel de la Roswell (fiind printre primii care l-a investigat) si al fap-tului ca agentiile guvernamentale stiu mai multe in acest sens decat sunt dispuse sa divulge marelui public.
Pentru a intelege mai bine punctele sale de vedere, rezum mai jos principalele idei dintr-un articol al sau din noiembrie 2013. Una dintre primele prejudecati pe care le ataca este "irationalitatea celor ce neaga existenta fenomenului OZN". De pilda - spune el - Isaac Asimov, care a scris peste 300 de carti de popularizare a stiintei si romane de anticipatie, a fost totusi in sta-re sa afirme ca: "Daca extraterestrii ar fi vizitat Pamantul, ei fie ar fi aterizat, facandu-se cunoscuti, fie ar fi stat ascunsi. Daca nu au facut nici una nici alta, inseamna ca nu ne-au vizitat." Iata, spune Friedman, oricat de extraordinar si de clasa mondiala ar fi fost acest scriitor, el nu se putea gandi si la alte scenarii, intre aceste extreme.
Paul Kimball (numit de Friedman "nepotul meu") a scris in august un text in care il critica pe Friedman, spunand: "iata motivele pentru care sunt complet convins ca nu a existat niciun OZN prabusit", aratand apoi ca daca o civilizatie are o tehnologie suficient de avansata pentru a permite calatorii interstelare, atunci, odata ce au ajuns aici (si cu atat mai mult nu o singura data...), doar o minte saracacioasa ar putea sa creada ca s-ar putea prabusi, cu niste nave spatiale ca cele din filmele SF de serie B din anii 1950.
Friedman ii reaminteste ca in trecut au fost cohorte de oameni de stiinta care au facut "demonstratii" similare: ca zborul in atmosfera, apoi cel in spatiul cosmic, sunt imposibile s.a.m.d. Si se mira de unde stie Kimball cum arata epava de la Roswell (si de la alte presupuse prabusiri). Nimeni nu pretinde ca ceea ce s-a prabusit ar fi fost chiar navele cosmice venite dintr-un alt sistem stelar. Decolarea, propulsia, temperatura, gravitatia etc. sunt cu totul altele pentru niste vehicule zburand in atmosfera decat pentru nave care pot strabate adancurile spatiului. Exista, intre altele, multe marturii privind nave-mama uriase, din care ies si la care se intorc in zbor micile vehicule care vin in recunoastere pe Pamant.
Modulele Apollo care au aterizat pe Luna erau extrem de diferite de uriasele rachete Saturn V, care au fost lansate de pe Pamant cu acele module la bord. Chiar si in marile batalii ale celui de Al Doilea Razboi Mondial au existat portavioane gigantice, transportand multimi de avioane de mici dimensiuni, destinate unor misiuni locale. Avem nenumarate forme de aeronave, pentru cele mai diverse misiuni. Totusi am pierdut, in accidente, doua navete spatiale imense si scumpe.
Kimball mai afirma ca, si in cazul total improbabil ca vizitatorii superavansati ar pierde o nava, ei nu ar lasa cadavrele semenilor lor, nici resturile navei prabusite "pentru a fi gasite de niste fiinte pe care au venit sa-i monitorizeze deoarece - asa cum sustine Stan - ar putea deveni periculosi nu peste mult timp". Friedman reaminteste ca, intr-adevar, el a sugerat peste 20 de motive pentru care o civilizatie avansata, nepamanteana, ar avea motive sa ne monitorizeze. In primul rand noi suntem deja periculosi. In cel de Al Doilea Razboi Mondial am ucis 50 de milioane de semeni de-ai nostri, am distrus 1700 de orase, am detonat 2000 de focoase nucleare. Nu suntem periculosi?
Friedman spune ca, dupa accidentul de la Roswell, au fost observate o serie de alte OZN-uri, care puteau fi ale nepamantenilor in cautarea camarazilor cazuti. Dar si noi, pamantenii, am lasat pe multi dintre morti in spatele nostru, spune Friedman. Asa cum scrie intr-o recenta carte de William Burrows, imediat dupa Al Doilea Razboi Mondial, mai multe avioane au fost trimise sa "testeze" sistemele radar din Coreea de Nord, China, si Rusia. In cele care au fost in consecinta doborate, au pierit 166 de militari americani. Nimeni nu s-a dus sa-i recupereze (ori sa declanseze un al treilea razboi mondial), iar familiilor lor nu li s-a spus ce s-a intamplat decat cu 50 de ani mai tarziu, in 2001. Nici Rusia nu a fost atacata atunci cand ei l-au doborat pe Gary Powers cu avionul spion U-2.

(Va urma)