In cadrul Intalnirii Generale Anuale a Grupului Roche, care a avut loc pe 4 martie la Basel, Elvetia, Cristoph Franz a fost numit la conducerea Consiliului Director al companiei.
Cristoph Franz - fost CEO al Lufthansa - a fost ales presedinte al Consiliului Director al Roche cu 99.8% voturi ' pentru '. Franz este membru al Consiliului Director din 2011, iar contractul lui cu grupul Lufthansa urmeaza sa expire la data de 31 mai, fara posibilitatea reactualizarii.
"Le multumesc actionarilor pentru increderea pe care mi-au acordat-o. Roche este o companie extraordinara si sunt nerabdator sa preiau functia de presedinte al Consiliului Director. Doresc sa ii multumesc si lui Franz Humer, care a avut o contributie importanta la dezvoltarea companiei Roche in ultimii 19 ani. Sub conducerea lui, compania Roche a devenit lider global in domeniul farmaceutic si in cel de diagnostice", a declarat noul presedinte al Consiliului Director.
Dr. Franz B. Humer a precizat: "Compania este excelent pozitionata pentru viitor. Am convingerea ca actualul presedinte va continua povestea de succes Roche cu ajutorul Consiliului si al Comitetului Executiv".
Cu ocazia predarii mandatului de presedinte al Consiliului Director al companiei Roche, dr. Franz Humer a declarat, pentru presa internationala, facand referire la piata farmaceutica europeana: "Europa are nevoie de un sistem care sa permita companiilor farmaceutice sa ramana motivate in a investi in cercetare si dezvoltare. Industria farmaceutica trebuie sa colaboreze cu factorii de decizie pentru a crea o formula prin care sa se recunoasca eficienta si valoarea sociala a medicamentelor inovatoare".

Despre Roche

Avand sediul central in Basel, Elvetia, compania Roche este unul dintre liderii mondiali ai industriei farmaceutice si de diagnostic, bazata pe cercetare, prin sinergia oferita de cele doua divizii ale sale: Divizia de Farmaceutice si Divizia de Diagnostic. Roche este cea mai mare companie de biotehnologie la nivel mondial, ce ofera medicamente diferentiate clinic in domeniul oncologiei, imunologiei, bolilor infectioase, oftalmologiei si afectiunilor sistemului nervos central. Roche este, de asemenea, lider mondial in diagnosticul in vitro si in diagnosticul histologic al cancerului, precum ai pionier in managementul diabetului.
Strategia Roche cu privire la medicina personalizata isi propune sa ofere medicamente si tehnici de diagnostic care sa aduca imbunatatiri reale ale starii de sanatate si calitatii vietii pacientilor, dar si sa creasca ratele de supravietuire. Fondata in 1896, compania Roche a contribuit, de mai bine de un secol, la imbunatatirea starii de sanatate a oamenilor, la nivel global. 24 de medicamente dezvoltate de Roche, printre care antibiotice, medicamente impotriva malariei si chimioterapice, sunt pe Lista Medicamentelor Esentiale elaborata de Organizatia Mondiala a Sanatatii.
In 2013, Roche avea, la nivel global, peste 85.000 de angajati, a investit 8,7 miliarde de franci elvetieni in cercetare si dezvoltare si a raportat vanzari de 46,8 miliarde de franci elvetieni. Compania Genentech, din Statele Unite, este detinuta in totalitate de grupul Roche. De asemenea, Roche este actionarul majoritar al companiei Chugai Pharmaceutical, din Japonia. Pentru mai multe informatii, puteti vizita www.roche.ro.
Toate marcile folosite sau mentionate in acest comunicat de presa sunt protejate de lege.
Pentru informatii suplimentare, va rugam sa contactati:
Roche Romania
Departamentul de Comunicare
+ 40 21 206 47 01
[email protected]