Decizia Tribunalului de comert din Toulon, Franta a stabilit ca femeile din intreaga lume care au folosit implanturile mamare produse de Poly Implant Prothese(PIP) ar trebui sa primeasca compensatii de minim 3000 de euro plus cheltuieli de judecata.
Pana in 2010, cand s-a constat ca protezele mamare produse de PIP nu erau conforme cu normele de sanatate europene, peste 400.000 de femei din 65 de de tari au folosit aceste implanturi.
Agentia Nationala de Sanatate din Franta a constatat atunci ca gelul folosit la crearea acestor implanturi era de uz industrial, si nu medical, iar suprafata implanturilor prezenta un risc crescut de fisurare. Studiile efectuate de Comisia Europeana au aratat ca aceste produse prezinta un risc de fisurare de 25-30%, dublu comparativ cu alte proteze mamare comercializate pe piata mondiala.
"Aceste implanturi nu au fost folosite ilegal, ele posedau un certificat de calitata furnizat de TUV Rheinland, autoritatea suprema de certificare in mediul industrial si medical. In urma rezultatelor studiilor efectuate recomandarea medicilor este ca aceste femei sa-si faca urgent controalele de rigoare si sa faca tot posibilul sa le inlocuiasca. Din pacate in Romania nu avem o evidenta exacta a pacientelor care au folosit aceste implanturi. De cativa ani buni lucram la acest proiect si speram ca aceasta campanie de constientizare publica va indemna in sfarsit la actiune si vom avea in curand un registru medical care sa tina evidenta unor astfel de interventii", a spus Ioan Lascar, profesor, doctor universitar, Presedinte Asociatia Chirururgilor Plastici din Romania.
Premiera legislativa in domeniul juridic, aceasta decizie ofera acum posibilitatea tuturor femeilor afectate de aceste implanturi sa le inclocuiasca in siguranta cu produse de calitate care indeplinesc standardele europene. "Cand a izbucnit acest scandal si au fost publicate rezultatele studiilor aveam 2 posibilitati, sa renunt la 5 ani de munca, sacrificii si mii de paciente care utilizasera aceste proteze sau sa lupt atat pentru ele, cat si pentru restul distribuitorilor si sa trag la raspundere vinovatii. Am ales a 2-a varianta deoarece atat producatorul implanturilor, cat si certificatorul poarta pe umerii lor responsabilitatea acestui dezastru si trebuie sa platesca petru suferintele acestor femei, fie de natura fizica sau morala", a spus Cedric Joachimsmann, administrator JD Aestheticals ( distribuitor pe Romania si Bulgaria al impanturilor PIP).