Ia romaneasca este vedeta editiei de luni a emisiunii "Romania frumoasa" (TVR 2), intr-o intalnire dedicata acestui articol vestimentar puternic legat de istoria noastra.
Andra Gavril si Marius Constantinescu au pregatit o editie speciala pentru data de 24 iunie, de la ora 19.00, de Ziua Internationala a Iei.
Alaturi de oameni de arta, designeri si artisti vizuali, va fi prezenta in platoul emisiunii Iuliana Tudor (prezentatoarea emisiunii "O data-n viata" de la TVR 1), care a initiat campania "Imbraca-te cu mandrIE", in cadrul careia zece personalitati de seama ale tarii imbraca, timp de o zi, o camasa traditionala romaneasca.
Printre invitatii editiei de luni care vor vorbi despre semnificatia iei se numara si cantareata Maria Raducanu, care va interpreta cateva din melodiile care au consacrat-o pe Maria Tanase, precum si Iulia Gorneanu, project manager-ul galeriei Galateca, unul dintre organizatorii expozitiei "Maiastra - povestea nespusa a iei".


Leslie Hawke, invitata marti la "Romania frumoasa"

Marti, 25 iunie, de la ora 19.00, vine in platoul emisiunii "Romania frumoasa" Leslie Hawke, care este implicata in organizarea evenimentului "Before it‘s too late", organizat in beneficiul copiilor saraci sprijiniti de Asociatia OvidiuRo.