www.schizofrenia.ro informeaza: Primele semne ale schizofreniei

Desi schizofrenia poate aparea brusc exista niste prime indicii care te pot ajuta sa primesti cat mai repede tratamentul potrivit.

Schizofrenia - primele semne:

Tulburari ale somnului Tulburari ale somnului
Izolare sociala Izolare sociala
Implicare emotionala scazuta Implicare emotionala scazuta
Scaderea performantelor Scaderea performantelor scolare/profesionale
Interes crescut pentru idei abstracte, filosofice, religioase, oculte
Neglijarea igienei si aspectului fizic
Iritabilitate, anxietate
Tulburari de atentie
La primul episod obligatoriu examinare imagistica cerebrala (computer tomograf sau RMN)
Nu exista o analiza de laborator specifica pentru schizofrenieNu exista o analiza de laborator specifica pentru schizofrenie. Medicul psihiatru poate pune diagnosticul doar observand anumite simtome clinice.

PRIMUL EPISOD = PRIMA VIZITA LA MEDIC

Cu cat mergi mai repede la medic de la primul episod cu atat vei putea tine mai bine boala sub control!

Ce inseamna o diagnosticare corecta:

Interviu cu tine si medicul
Interviu cu familia si apropiatii tai
Examinare fizica
Teste de diagnosticare (scale medicale specifice)
Durata simptomelor
Evolutia simptomelor + raspunsul la tratament


PRIMUL EPISOD PSIHOTIC

I. INFORMATII GENERALE

Orice modificare vizibila a gandirii si comportamentului unei persoane reprezinta un motiv de ingrijorare. Atunci cand o persoana, mai ales de varsta relativ tanara, devine mai izolata, mai putin comunicativa, dezvolta un comportament mai ciudat” si greu de inteles de catre cei din jur, atat persoana respectiva cat si familia acesteia trebuie sa ceara ajutorul si sfatul medicului. Daca aceste modificari sunt insotite de tulburari in gandire (credinte bizare si greu de explicat, convingerea ca ar putea fi urmarit, persecutat, ca cineva i-ar putea fura gandurile sau ca i-ar putea controla gandurile sau corpul etc) sau de tulburari ale perceptiei (o persoana poate auzi sunete sau voci, poate vedea, mirosi, simti gusturi neobisnuita sau simti chiar pe piele diverse lucruri, fara sa poata identifica sursele), un consult psihiatric este indicat, aceste manifestari facand parte din tabloul unui episod psihotic.
Primul contact cu medicul psihiatru, primul consult de psihiatrie sau prima internare la psihiatrie poate fi un eveniment stresant. In cazul pacientilor aflati la primul episod psihotic, atat acestia cat si familiile lor trec printr-o perioada extrem de dificila, in care le este foarte greu sa inteleaga si mai ales sa accepte situatia in care se afla un membru apropiat al familiei.
Odata cu internarea pe o sectie de psihiatrie vin si o serie de alte probleme si intrebari, pe langa motivul primar care a dus la spitalizarea in sine: oare ma mai vindec? Cat timp trebuie sa iau tratamentul? Daca afla vecinii, prietenii? Oare o sa pot sa imi intemeiez o familie?
Toate aceste intrebari, precum si multe altele, sunt firesti si trebuie discutate in primul rand cu medicul psihiatru curant.
In general, persoanele care sufera de o afectiune psihica, in special la debutul acesteia, trebuie sa beneficieze de cat mai multe informatii despre boala lor: cum se manifesta aceasta, ce tratament trebuie urmat si pentru cat timp, sansele de ameliorare sau vindecare etc. Cu cat este mai informat, cu atat sansa ca acesta sa-si accepte boala si sa ia tratamentul poate fi mai mare.

Ce este bine de stiu?

In timpul internarii pacientului aflat la primul episod psihotic, medicul curant va recomanda o serie de analize si investigatii, necesare pentru stabilirea corecta a diagnosticului si va initia tratamentul specific acestui tip de afectiune.
Atat pacientul, cat si familia acestuia, trebuie sa stie ca tratamentul psihiatric nu actioneaza imediat si ca vor trece cateva zile sau poate chiar saptamani pana cand incep sa se amelioreze toate simptomele bolii. Pacientul este de obicei este externat atunci cand se obtine o remisiune a bolii, ameliorarea simptomelor urmand sa continue si acasa. Amelioarea si evolutia favorabila a bolii depind in primul rand de continuarea tratamentului acasa, exact asa cum a fost prescris de medic.


II. PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE TRATAMENTULUI PRIMULUI EPISOD PSIHOTIC

1. Reducerea timpului scurs intre aparitia simptomelor psihotice si instituirea tratamentului corect
Primele semne si simptome ale episodului psihotic pot fi inselatoare. Pacientul poate deveni mai retras din punct de vedere social, poate percepe sau interpreta gresit anumite evenimente din viata sa, poate incepe sa fie preocupat de lucruri abstarcte, filozofice, fara un scop anume, sau poate deveni mai iritabil, mai nervos, si cu o igiena personala mai precara, aceste fiind doar cateva dintre primele semne de boala, inainte ca episodul psihotic sa se instaleze cu toate semnele si simptomele specifice:
- Idei delirante - pareri sau convingeri rigide, de neclintit si de obicei neobisnuite, ciudate, de care persoana respectiva este convinsa si care persista, in ciuda argumentelor logice din partea celor din jur
- Halucinatii - perceptia fara obiect, adica persoana respectiva aude, vede, simte pe piele, miroase sau simte gustul unor lucruri care nu exista in realitate si pe care doar ea le percepe; cel mai des intalnite sunt halucinatiile auditive.
- Comportament bizar, ciudat, care reprezinta o schimbare majora in comportamentul obisnuit, cel mai adesea observat de persoanele apropiate, de regula de catre familie
- Lipsa recunoasterii prezentei oricaror manifestari dintre cele mentionate mai sus " persoana respectiva considera ca nu este nimic in neregula cu ea si, in consecinta, refuza de multe ori ajutorul familiei si mai ales ajutorul specializat din partea medicului specialist psihiatru.

Important!

Cu cat familia si persoana in cauza, sau chiar medicul de familie, recunosc din timp oricare dintre aceste manifestari, care pot reprezenta debutul unui episod psihotic acut, iar pacientul vine la consultul psihiatric, cu atat se poate initia mai repede tratamentul adecvat, dupa diagnosticarea corecta.
2. Accelerarea remisiunii prin interventii biologice (farmacologice) si psiho-sociale
Tratamentul primului episod psihotic acut este in mare parte unul medicamentos. Dupa ce medicul psihiatru va evalua simptomele prezente si va stabili diagnosticul, va recomanda unul sau mai multe medicamente specifice acestui tip de afectiune si va explica persoanei in cauza exact cum trebuie sa il urmeze. Medicul va explica posibilitatea aparitiei anumitor efecte secundare, in special la inceputul tratamentului, care sunt de cele mai multe ori trecatoare.
Inceperea tratamentului, odata ce acesta a fost prescris de catre medicul psihiatru nu trebuie amanita!
Este la fel de important ca tratamentul sa fie urmat in dozele recomandate de medic, pe toata durata de timp recomandata si mai ales sa nu se intrerupa brusc niciunul din medicamentele prescrise, fara acordul specialistului.
Important!
Cu cat tratamentul este inceput mai rapid, cu atat sansele de raspuns la tratament vor fi mai mari.
3. Reducerea riscului de aparitie a efectelore secundare si ameliorarea functionarii sociale si profesionale
Ca regula generala, este important ca tratamentul sa fie urmat asa cum a fost el prescris de catre medicul psihiatru. Medicul va explica posibilitatea aparitiei anumitor efecte secundare, care nu sunt insa obligatorii, si care de cele mai multe ori sunt trecatoare.
Daca aceste reactii sunt greu de tolerat, medicul curant trebuie anuntat cat mai repede, astfel incat sa poata adapta schema de tratament in functie de fiecare pacient in parte, in functie de raspuns si de modul in care medicamentele sunt suportate.
Nu se recomanda ca pacientul sa modifice singur schema de tratament sau sa intrerupa brusc medicamentele prescrise de medicul psihiatru, intrucat pot aparea efecte nedorite.
Dupa inceperea tratamentului, odata ce persoana in cauza incepe sa se simta mai bine, este recomandat sa incerce sa isi reia stilul de viata pe care il avea inainte de a se imbolnavi, sa evite sa stea izolata si sa incerce sa interactioneze cat mai mult, in special cu familia si prietenii apropiati.
De asemenea, este bine ca pacientul sa nu amane reluarea activitatii profesionale, in masura in care si-a recapatat increderea in fortele proprii. Toate aceste lucruri pot contribui la remisiune, dupa un episod psihotic ac.
4. Prevenirea recaderilor si a rezistentei la tratament
Odata ce tratamentul initiat in spital incepe sa isi faca efectul si se obtine ameliorarea principalelor simptome ale bolii, pacientul va fi externat si va primi o serie de recomandari, de urmat acasa.
In primul rand tratamentul recomandat trebuie respectat intocmai " nu trebuie modificate medicamentele sau dozele prescrise de medicul psihiatru. Orice modificare a shemei de tratament va fi facuta de catre medic, la controalele ulterioare, de comun accord cu pacientul.
Este extrem de important ca tratamentul sa fie urmat pe toata durata recomandata, chiar daca simptomele se amelioreaza si apoi dispar, dupa cateva luni. Nu trebuie uitat ca orice intrerupere brusca a medicamentelor poate duce la reaparitia manifestarilor bolii, iar organismul poate raspunde mai greu la reluarea tratamentului medicamentos.
Este important ca pacientul sa mearga la control la medicul psihiatru si sa nu amanati vizitele medicale, deoarece numai specialistul poate evalua, impreuna cu el, in ce masura raspunde la tratament.
Medicul de familie are si el un rol important in monitorizarea evolutiei bolii, mai ales ca el este cel care cunoaste tot istoricul medical, personal si familial. Se recomanda sa se apeleze la medicul de familie, ori de cate ori exista intrebari, nelamuriri, sau atunci cand acesta solicita pacientul sa se prezinte la un control. Medicul de familie are un rol important in identificarea din timp a primelor semne de boala si in luarea primelor decizii medicale, cum ar fi recomandarea unui control la medicul psihiatru.
Familia joaca un rol important in ingrijirea si sustinerea unei persoane care a trecut printr-un episod psihotic acut. Dupa externarea de la psihiatrie, familia este cea care va putea sa observe imediat pe de o parte ameliorarea simptomelor sub tratament, iar pe de alta parte orice reaparitie a acestora sau modificare in starea si comportamentul paceintului, putand da astfel un semnal de alarma si sfatuindu-l sa mearga cat mai repede la control.