stirileprotv.ro: Guvernul a decis reducerea TVA la 9%, la toate alimentele, de la 1 iunie. Cu cat vor scadea preturile
Premierul Victor Ponta a anuntat ca, de la 1 iunie, se va aplica masura reducerii TVA-ul la 9 % la toate alimentele.

Aceasta reducere se va aplica inclusiv la bauturi nealcoolice si la serviciile de alimentatie publica, a anuntat premierul Victor Ponta. El a precizat ca TVA va fi redusa la toate alimentele, fara diferentieri, pentru o aplicare simplificata, dar si la serviciile de alimentatie publica.
- Nu cumperi carnea cu 9% si o vinzi la restaurant cu 24%. Deci, TVA va fi redusa si la servicii de alimentatie publica, a spus Ponta.
Decizia de a reduce TVA-ul produselor agroalimnetare de la 24 la 9 la suta echivaleaza cu o reducere de pret de 12,1 %. De exemplu, kilogramul de pui grill ar trebui sa se ieftineasca de la 20 la mai putin de 18 lei, ceafa de porc de la 15 la 13 lei, salamul de vara se fa ieftini cu 3 lei pe kilogram, telemeaua cu mai mult de 2 lei iar un litru de ulei cu aproape 70 de bani.
Guvernul isi mentine totodata intentia de a reduce cota standard de TVA la 20%, din ianuarie.
- Sustinem si reducerea generala a TVA, la 20%, de la 1 ianuarie2016, alaturi de celelalte masuri din Codurile Fiscale, a spus Ponta.
El a aratat ca masura poate fi sustinuta, deoarece, in primul trimestru al acestui an, incasarile la buget sunt de 5 miliarde lei in plus fata de trimestrul similar de anul trecut.
Alte argumente pentru reducerea anticipata a TVA au fost sustenabilitatea, costul anual fiind estimat la 5 miliarde lei, din care 3,3 miliarde lei au fost deja incasati suplimentar in primul trimestru.
- Cand TVA de 9% intra in vigoare la 1 iunie, trebuie sa se duca aproape toata in pret, a spus Ponta, care a cerut ministerului Agriculturii si ANAF sa verifice daca diminuarea TVA va fi reflectata in pret.
El a precizat ca Guvernul s-a consultat cu Banca Nationala, Fondul Monetar International si Comisia Europeana si ca nu se asteapta la foarte multe felicitari, dar ca institutiile respective au inteles care este strategia pe termen mediu si lung.
Ponta a anuntat recent ca Guvernul intentioneaza sa decida in aprilie reducerea, din luna iunie, a taxei pe valoarea adaugata, urmand sa stabileasca daca va fi diminuata cota standard de TVA, de la 24% la 20%, sau TVA la produse alimentare de baza, de la 24% la 9%.